Liderii celor mai puternice țări din lume din grupul G7 intenționează să adopte un alt pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Oficialii cred că prin această metodă vor putea să crească presiunea asupra Rusiei, iar aceasta în cele din urmă va ceda.

G7 vrea noi sancțiuni împotriva Rusiei

Un înalt responsabil de la Casa Albă a declarat că statele grupului G7 se gândesc la adoptarea unui ’mecanism pentru a plafona la nivel mondial preţul petrolului rusesc’.

„Liderii ţărilor G7 (SUA, Canada, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Japonia) sunt foarte aproape de un punct în care vor decide să le ceară miniştrilor lor să creeze de urgenţă mecanisme pentru a plafona la nivel mondial preţul petrolului rusesc”, a explicat el într-o întâlnire cu presa în marja reuniunii din Alpii Bavarezi.

Un astfel de mecanism ar presupune serviciile care sunt legate de exportul de petrol rusesc, a afirmat sursa, care a dorit să rămână anonimă. Totuși, a recunoscut că acest proiect ar cere multă coordonare, atât între ţări, cât şi cu sectorul privat.

Retail jobs

Termenul de ‘servicii’ poate face referire mai ales la transportul naval şi la contractele de asigurări pentru încărcăturile de petrol rusesc.

‘Obiectivul este de a tăia principala sursă de bani noi a (preşedintelui rus Vladimir) Putin’, a afirmat responsabilul de la Casa Albă.

Ce sancțiuni vrea G7 să aplice Rusiei

Țările din grupul G7 vor continua să limiteze accesul Rusiei la resurse industriale cruciale, mai ales la cel din sectorul de apărare, pe care autoritățile din SUA îl va ataca în mod special prin sancţiuni împotriva unor mari întreprinderi publice ruse. Acest lucru ar însemna ca întreprinderile respective să nu mai poată importa produse americane, în special componente tehnologice.

„G7 vrea de asemenea ’să se coordoneze pentru a utiliza taxele vamale asupra produselor ruseşti în scopul de a ajuta Ucraina”, a mai indicat responsabilul de la Casa Albă.

Citeste si:
Hacker român extrădat în SUA după ce a contribuit la răspândirea...
Hacker român extrădat în SUA...

Conform unui comunicat al executivului american, SUA vrea să aplice o taxă mai mare asupra a peste 570 de grupe de produse ruseşti de o valoare totală de circa 2,3 miliarde de dolari.

„Statele G7 vor impune sancţiuni ‘împotriva celor responsabili de încălcări ale drepturilor omului, inclusiv de crime de război’, a transmis Casa Albă.

SUA va viza societăţi militare private care desfășoară acțiuni în Ucraina, unităţi militare ruse sau responsabili puşi în funcţii de autoritățile de la Kremlin în zone ocupate sau controlate de forţele ruse (în Ucraina), inclusiv miniştri şi primari.

Al șaselea pachet de sancțiuni contra Rusiei

Liderii Uniunii Europene au criticat acțiunile de agresiunile ale Rusiei împotriva Ucrainei încă de la început. Pentru a stopa ororile autorităților ruse, UE a adoptat de mai multe ori pachete de sancțiuni. Acum s-a ajung la al șaselea pachet de sancțiuni pentru Rusia.

Citeste si:
UE va înăspri sancțiunile împotriva Rusiei, acuzată de tiruri de...
UE va înăspri sancțiunile...

Pachetul al șaselea de sancțiuni adoptat contra Rusiei conține sistarea livrării ţiţeiului, dar și a produselor petroliere din Rusia către statele UE. Totodată, în cazul ţiţeiului livrat prin conductă va fi aplicată o excepție temporară.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 Iunie 2022 - 02 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.