Rusia a sistat vineri noaptea exportul de energie electrică pentru Finlanda, a anunţat sâmbătă operatorul reţelei naţionale finlandeze, conform AFP.

Rusia a sistat energia electrică în Finlanda

RAO Nordic, compania rusă care operează livrarea de energie către Finlanda, comunicase de vineri intenţia de a întrerupe furnizarea la miezul nopţii, pe motiv că ar exista restanţe la plată.

Finlanda urmează să îşi anunţe probabil oficial candidatura la NATO, un pas care a determinat deja Moscova să lanseze avertismente privind reacţia Rusiei, potrivit Agerpres.

Finlanda și Suedia vor cere aderarea la NATO

Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, și prim-ministrul țării, Sanna Marin, au declarat, joi, că Finlanda trebuie să solicite cât mai repede aderarea la NATO. Potrivit unui sondaj de opinie al radiodifuzorului public YLE din Finlanda, în proporție de 76% dintre finlandezi își doresc aderarea la NATO și doar 12% sunt contra acestei inițiative.

Kremlinul a atenționat în repetate rânduri ambele țări cu privire la intenția lor de a adera la NATO. În martie, Ministerul rus de Externe a declarat că vor fi consecințe militare și politice grave dacă aceste țări vor adera la NATO.

Dacă sunteți îngrijoraţi de perspectiva unui război în Europa, noi nu ne dorim deloc acest lucru, dar vă atrag atenția asupra faptului că Occidentul este cel care insistă constant că Rusia trebuie învinsă, în această situație. Trageţi voi concluziile”, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus al Apărării, în urmă cu câteva zile.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Mai 2022 - 01 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.