Rusia este "ameninţarea cea mai directă" la adresa ordinii mondiale din cauza invaziei lansate împotriva Ucrainei, a declarat joi, la Tokyo, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează AFP.

Ursula von der Leyen, despre amenințarea Rusiei asupra ordinii mondiale

Rusia "este astăzi ameninţarea cea mai directă la adresa ordinii mondiale, cu războiul barbar împotriva Ucrainei şi pactul său îngrijorător cu China", a declarat Von der Leyen, după întrevederea sa cu premierul nipon Fumio Kishida, alături de preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Cei doi responsabili europeni se aflau joi la Tokyo pentru un ciclu anual de discuţii Japonia-UE, care de această dată are loc în plin conflict ruso-ucrainean şi într-un context de îngrijorări crescânde în Asia în ceea ce priveşte ambiţiile militare ale Chinei.

"Invadarea Ucrainei de către Rusia nu vizează doar Europa, ci zdruncină fundamentele ordinii internaţionale, inclusiv ale Asiei. Aceasta nu trebuie tolerat", a declarat Kishida, al cărui guvern s-a asociat sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei, inclusiv de ordin financiar şi energetic.

Von der Leyen a mai declarat că UE şi Japonia îşi vor întări cooperarea, în mod concret prin lansarea unui parteneriat digital, o premieră pentru Europa, parteneriat ce se va concentra pe competitivitatea şi securitatea din acest domeniu.

Pe ordinea de zi: Poziţia tot mai influentă a Chinei în Asia

Ea a adăugat că cele două părţi vor face eforturi pentru "a-şi diversifica şi întări" lanţurile de aprovizionare.

"Este important, pentru că există materiale şi tehnologii care au devenit esenţiale pentru economia noastră şi viaţa noastră de zi cu zi, precum semi-conductorii de exemplu. Noi trebuie să putem conta pe lanţuri de aprovizionare demne de încredere", a subliniat preşedinta Comisiei Europene.

Poziţia tot mai puternică a Chinei în Asia s-a aflat de asemenea pe ordinea de zi, UE căutând să joace un rol mai important în faţa Beijingului, potrivit Agerpres.

Citeste si:
Război Israel-Hamas/Ursula von der Leyen: „Aclamarea teroriștilor...
Război Israel-Hamas/Ursula...

"Cooperarea noastră în Ucraina este esenţială în Europa, însă ea este de asemenea importantă în regiunea Indo-Pacific şi noi dorim de asemenea să ne aprofundăm consultările asupra unei Chine care se afirmă tot mai mult", a declarat la rândul său Charles Michel.

"Credem că Beijingul trebuie să se afirme pentru a apăra sistemul multilateral de care ea a beneficiat pentru a-şi dezvolta ţara", a adăugat el.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 Mai 2022 - 11 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.