Ajutor militar din partea SUA pentru Ucraina
Noaptea trecută s-a aflat că secretarul de stat Antony Blinken şi secretarul apărării Lloyd Austin au efectuat o vizită în capitala Ucrainei, unde s-au întâlnit cu Volodimir Zelenski. Cei doi oficiali americani au părărsit luni dimineață teritoriul Ucrainei și se așteaptă ca Blinken să ţină o conferinţă de presă în legătură cu această deplasare.
În urma întâlnirii și discuției de la Kiev, SUA a promis că va oferi Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 700 de milioane de dolari pentru a face față războiului și pentru a se putea apăra, iar 322 de milioane de dolari dintre acestea sunt destinaţi în mod special Ucrainei. Restul ajutorului va fi furnizat membrilor NATO şi altor aliaţi regionali.
Zelenski a fost informat că America va oferi pentru Ucraina peste 300 de milioane de dolari sub formă de ajutor militar extern şi a aprobat o vânzare de muniţie de circa 165 de milioane de dolari.
Zelinski a mai fost anunțat că în scurt timp Joe Biden îşi va anunţa alesul pentru funcţia de ambasador în Ucraina, iar diplomaţii americani care au fugit din Ucraina înainte de război se vor întoarce în țară începând de săptămâna viitoare. Momentan, Ambasada SUA de la Kiev va rămâne închisă.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro