CNN scrie că mulți dintre oficialii occidentali cu care a discutat au marcat că este dificil de prezis cât timp ar putea dura războiul ruso-ucrainean, dar majoritatea susțin că nu există indicii că obiectivele finale ale președintelui rus Vladimir Putin s-au schimbat. Ei au adăugat că este puțin probabil ca acesta să fie interesat de negocieri diplomatice, dacă nu se va confrunta cu o înfrângere militară.

CNN/ Oficialii occidentali au estimat cât va mai dura războiul Rusia - Ucraina

Consilierul american pentru securitate națională Jake Sullivan a precizat joi că luptele vor continua „luni sau chiar mai mult”. În același timp, alți doi oficiali europeni au afirmat că sunt de părere că bătălia din estul Ucrainei ar putea dura patru până la șase luni.

Potrivit unui oficial de rang înalt, citat de sursa menționată, secretarul american de stat Antony Blinken „a discutat cu omologii săi despre îngrijorarea că acest conflict s-ar putea prelungi, dar toate angajamentele sale s-au învârtit în jurul modului cel mai bun de a-l opri cât mai repede posibil”.

Opinia lui Zelenski: „Depinde de doi factori”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că este greu de preconizat cât vor mai dura confruntările, dar a declarat că doi factori vor determina durata: sancțiuni economice tot mai puternice contra Rusiei și ajutor armat pentru Ucraina.

„Desigur, aud și predicții diferite. Am mult mai multe informații decât unele instituții media despre intențiile și capacitățile armatei ruse. Despre potențialul economiei ruse. Despre starea emoțională a societății din Rusia.", a spus președintele Ucrainei în mesajul video transmis în cursul nopții de vineri.

„Succesul armatei noastre pe câmpul de luptă este cu adevărat semnificativ. Important din punct de vedere istoric. Dar încă nu suficient pentru a ne curăța elibera pământul de ocupanți. Dar îi vom învinge. Sancțiunile împotriva Rusiei sunt foarte importante. Dureroase din punct de vedere economic. Dar încă insuficiente pentru ca mașina militară rusă să rămână fără mijloace de subzistență. Noi pledăm pentru altele mai puternice, mai distructive", a continuat el.

Citeste si:
Ucraina susține că a doborât trei bombardiere rusești Su-34....
Ucraina susține că a doborât...

Dacă cineva spune: an sau ani, eu răspund: poți face războiul mult mai scurt. Cu cât obținem mai devreme mai multe din armele pe care le-am cerut, cu atât vom fi mai puternici și cu atât mai repede va veni pacea", a adăugat președintele Ucrainei.

Estul Ucrainei: 400 de civili îngropați la Severodonețk de la începutul invaziei ruse

Aproape 400 de civili au fost îngropați de la începutul invaziei ruse în Ucraina, la Severodonețk, oraș situat în estul țării, unde forțele moscovite se află în prezent într-o poziție ofensivă, a anunțat Serhii Haidai, guvernatorul ucrainean al regiunii Lugansk.

„În cele 48 de zile de război, au fost circa 400 de înmormântări” la Severodoneţk, a transmis el pe Telegram, fără să precizeze cauzele deceselor. Morgile din oraşele din regiunea sa sunt „pline de corpurile civililor morţi”, a mai spus el.

Citeste si:
Șeful Statului Major al Apărării, despre introducerea serviciului...
Șeful Statului Major al...

Primarul Mariupolului, Vadim Boicenko, a estimat că, din data de 24 februarie, aproximativ 21.000 de civili au murit în oraşul-port în urma luptelor. Autoritățile de la Kiev au declarat că, în cele șase săptămâni de război, cel puțin 186 de copii au murit în toată țara.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Aprilie 2022 - 10 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.