A doua cutie neagră ce conţine date asupra zborului care s-a prăbuşit săptămâna aceasta în China a fost găsită duminică şi ar putea ajuta la dezlegarea misterului asupra prăbuşirii vertiginoase a avionului în doar câteva minute, informează AFP şi dpa.

A fost găsită a doua cutie neagră a avionului prăbușit în China

A doua cutie neagră ce conţine date asupra zborului care s-a prăbuşit săptămâna aceasta în China a fost găsită duminică şi ar putea ajuta la dezlegarea misterului asupra prăbuşirii vertiginoase a avionului în doar câteva minute, informează AFP şi dpa.

"A doua cutie neagră a zborului China Eastern MU5735 a fost găsită pe 27 martie", a anunţat agenţia de presă chineză Xinhua.

Această cutie neagră conţine date precum viteza, altitudinea şi direcţia de zbor. Televiziunea publică CCTV a difuzat imagini cu membri ai echipelor de salvare recuperând cilindrul de culoare oranj acoperit puţin cu pământ şi care a fost descoperit la o adâncime de 1,5 metri, la nivelul rădăcinilor unui copac.

Prima cutie neagră, care conţinea conversaţiile din cabina piloţilor, a fost găsită miercuri şi trimisă la Beijing pentru a fi decodată. Analiza ei ar urma să dureze mai multe zile. Acum ambele cutii negre ale avionului au fost găsite, iar anchetatorii vor trebui să obţină în următoarele zile sau săptămâni primele elemente ale răspunsului cu privire la cauzele accidentului.

123 de pasageri şi 9 membri ai echipajului au decedat în urma tragediei

După ce a confirmat identităţile majorităţii victimelor datorită testelor ADN, Administraţia chineză a aviaţiei civile (CAAC) a anunţat sâmbătă seara că toate persoanele ce se aflau la bordul aparatului au decedat.

La bord se aflau 123 de pasageri şi 9 membri ai echipajului, toţi cetăţeni chinezi. Acesta este cel mai grav accident de aviaţie produs în China în aproape 12 ani.

Citeste si:
Peste 50% din mașinile electrice vândute în 2022 au fost chinezești
Peste 50% din mașinile...

Avionul, care decolase la ora locală 13:11 (5:11 GMT) şi efectua o cursă între oraşele chineze Kunming (sud-vest) şi Guangzhou (Canton), aflat la o distanţă de 1.300 de kilometri, s-a prăbuşit în apropierea oraşului Wuzhou şi "a provocat un incendiu" de pădure în comitatul Teng din oraşul Wuzhou.

Ultimul accident aerian major din China a avut loc în august 2010

Potrivit datelor furnizate de portalul de urmărire a zborurilor FlightRadar24, aeronava zbura la ora locală 14:19 (06:19 GMT) la o altitudine de 8.870 de metri când, la 55 kilometri vest de localitatea Wuzhou, a început să coboare. Ultimul punct de contact al cursei MU5735 a fost, potrivit FlightRadar24, la 25 de kilometri sud-vest de Wuzhou, la o altitudine de 989 de metri, la ora locală 14:22 (06:22 GMT), ceea ce înseamnă că aparatul de zbor a coborât aproape 8.000 de metri în numai 3 minute.

Citeste si:
Mesajul pe care Xi Jinping i l-a transmis la telefon lui Zelenski....
Mesajul pe care Xi Jinping i...

Într-o neobişnuită reacţie la cald, preşedintele chinez Xi Jinping a declarat luni că se află "sub şoc" şi a cerut "să fie stabilite cât mai repede cauzele accidentului".

Industria aviatică din China a avut una dintre cele mai bune rate de siguranţă din lume în ultimul deceniu. Potrivit Reţelei de Siguranţă în Aviaţie, ultimul accident aerian major din China a avut loc în august 2010, când 44 din cei 96 de oameni aflaţi la bord au murit în momentul în care un zbor regional cu un aparat Embraer E-190 operat de Henan Airlines s-a prăbuşit în apropiere de aeroportul Yichun în condiţii de vizibilitate scăzută, potrivit Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 Martie 2022 - 04 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.