Kievul cere blocarea granițelor UE cu Rusia și Belarus
Ministerul ucrainean al Infrastructurii a anunţat pe canalul de Telegram că vine cu o solicitare către UE pentru a bloca complet legăturile terestre şi maritime cu Rusia şi Belarus. Oficialul susține că această măsură este absolut necesară pentru a opri furnizarea materialelor către Rusia, care ar putea fi folosite în scopuri militare.
Ministerul a mai spus că a trimis o cerere oficială către Comisia Europeană în care cere ca UE să blocheze transportul de bunuri și persoane spre și dintre Rusia și Belarus prin teritoriul UE şi prin frontierele sale.
Dacă UE ar recurge la închiderea frontierelor, acest lucru ar duce la o înăsprire drastică a sancţiunilor care au fost deja aprobate de către Occident de la începutul atacului armat rusesc contra Ucrainei. Totodată, măsura ar duce la sporirea presiunii economice asupra Moscovei și a Minskului, deoarece companiile rusești găsesc mijloace pentru a scăpa de o mulțime din sancţiunile economice impuse de UE.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Clătite de post: rețeta românească simplă, subțire și elastică, cu umpluturi...
Sursa: garbo.ro
-
Clotilde Armand îi atacă dur pe Victor Ponta și Daciana Sârbu: Copilul vostru...
Sursa: kudika.ro