Evgeni Plusenko, în vârstă de 39 de ani, este unul dintre cei mai mari patinatori din istorie. Cel mai recent mesaj pe care l-a transmis pe rețelele sociale a stârnit un val de indignare, având în vedere că este un moment total nepotrivit pentru a face astfel de afirmații.
Oamenii nu au fost de acord cu afirmațiile sale
Evgeni Plusenko nu este șocat, aparent, de faptul că trupele militare ruse încearcă să cucerească Ucraina folosind forțele militare în acest sens. După ce Vladimir Putin a susținut că vrea să înființeze „Republica Federală Rusă”, iar mii de oamenii mor în timpul „operațiunii speciale militare” din Ucraina, fostul patinator le-a spus tuturor că este mândru de faptul că este rus.
Mai mult de atât, el le-a sugerat rușilor să "meargă cu capul sus oriunde în lume", deși lucrurile nu merg în direcția bună în ceea ce îi privește. În cadrul postării pe care a făcut pe social media, el nu a spus absolut nimic despre războiul care a izbucnit în Ucraina în urmă cu douăsprezece zile. Așa cum era de așteptat, oamenii au început să îl critice din cauza postării respective și i-au transmis mesaje dure.
"Sunt rus! Sunt mândru că sunt rus! M-am născut în măreața Rusie, în regiunea Khabarovsk. Am trăit mult timp în Volvograd, am făcut parte din clubul sportiv din Sankt Petersburg, iar acum trăiesc și muncesc la Moscova. Am adus acasă 4 medalii olimpice, la 4 ediții diferite. Rușii mei, mergeți cu capul sus oriunde în lume. Nu trebuie să vă fie rușine, fiți mândri că faceți parte din această nație. Stop rasismului! Stop genocidului! Stop fascismului!", a fost mesajul transmis de Evgeni Plushenko, pe Instagram
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Pe 16 aprilie 2007, Liviu Librescu, profesor român la Virginia Tech, a salvat...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul doarme doar cu tine: cum îl muți în patul lui fără traumă, fără lupte...
Sursa: garbo.ro