O clonă a "mărului lui Newton", plantată în Grădina Botanică a Universităţii Cambridge în 1954, a fost doborâtă în timpul furtunii Eunice, informează DPA.

Cambridge: O clonă a mărului care l-a inspirat pe Isaac Newton a fost doborâtă de furtuna Eunice

Copacul este un vlăstar al arborelui original care l-ar fi inspirat pe Sir Isaac Newton să formuleze teoria gravitaţiei urmărind cum cădea un măr din el.

Arborele original, crescut în grădina de la Woolsthorpe Manor, casa din comitatul Lincolnshire în care Newton şi-a petrecut copilăria, "ar fi fost doborât de o vijelie (la fel ca aceasta) în prima jumătate a secolului al XIX-lea", a explicat Dr. Samuel Brockington, curator al Cambridge Botanic Gardens, Grădina Botanică a Universităţii Cambridge.

Copacul din Cambridge a fost doborât de furtună vineri.

Brockington a precizat că Grădina Botanică deţine trei "clone" ale arborelui original, după ce "a efectuat în mod prevăzător altoiri de-a lungul ultimilor trei ani".

"Prin intermediul remarcabilei tehnici a altoirii, vom continua, sperăm, să avem un vlăstar al 'Newton's Apple' în colecţiile noastre" a adăugat Brockington pe Twitter.

Reprezentanţii Grădinii Botanice a Universităţii Cambridge au precizat că "au realizat recent că pomul, care a stat la intrarea Brookside timp de 68 de ani, a murit, iar vânturile puternice s-au dovedit a fi prea mult pentru el".

"Avem o clonă care va fi plantată în curând în altă parte în grădină, aşa că 'Newton's Apple' va rămâne în Grădina Botanică, dar, din păcate, nu în locul obişnuit", au explicat ei. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Februarie 2022 - 11 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.