Paisprezece persoane au murit în Rusia după ce au consumat alcool contrafăcut, au informat vineri autorităţile locale.

14 persoane au murit după ce au băut alcool contrafăcut

"În prezent, am identificat 22 de victime, dintre care 14 au murit. Celelalte au fost spitalizate", au indicat autorităţile din regiunea Orenburg, precizând că aceste otrăviri au fost cauzate de prezenţa metanolului, un produs extrem de toxic.

Victimele, atât bărbaţi, cât şi femei, au vârste cuprinse între 36 şi 73 de ani şi provin din mai multe sate situate la aproximativ 1.200 de kilometri sud de Moscova, potrivit DPA.

Comitetul rus de investigaţii, organismul responsabil cu principalele anchete penale, a anunţat deschiderea unei anchete şi arestarea a trei persoane: un producător de alcool contrafăcut şi doi vânzători.

S-au confiscat peste 1.200 de sticle de alcool contrafăcut

Percheziţiile efectuate într-un depozit au permis confiscarea a peste 1.200 de sticle de alcool contrafăcut, a precizat acesta într-un comunicat.

Incidentele fatale legate de consumul de alcool contrafăcut sau de produse care conţin înlocuitori toxici nu sunt neobişnuite în Rusia, o ţară în care 21 de milioane de persoane trăiesc sub pragul sărăciei. În 2016, peste 60 de persoane au murit la Irkutsk, în Siberia, după ce au consumat ulei de baie parfumat care conţinea metanol.

Autorităţile ruse au înăsprit legislaţia după acel incident, însă alcoolul contrafăcut sau fabricat la domiciliu s-a bucurat de un succes din ce în ce mai mare de când vânzarea băuturilor spirtoase a fost reglementată, iar preţul acestora a crescut pentru a combate alcoolismul, potrivit Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Octombrie 2021 - 10 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.