Australia va începe să îşi deschidă frontierele de luna viitoare, a anunţat vineri premierul australian Scott Morrison, la 18 luni după interdicţia impusă cetăţenilor acestei ţări de a călători în străinătate fără autorizaţie, informează AFP.
Australia redeschide hotarele pentru cetățeni după 18 luni de restricții
Scott Morrison a declarat că australienii vaccinaţi se vor putea întoarce acasă şi călători în străinătate "în următoarele săptămâni", imediat ce obiectivul de vaccinare de 80% din populaţie va fi atins.
"A venit momentul ca australienilor să li se redea viaţa. Ne pregătim pentru aceasta şi Australia va fi gata să 'decoleze', foarte curând", a declarat Scott Morrison.
El a adăugat că rezidenţii vaccinaţi ar putea sta în carantină la domiciliu timp de şapte zile la revenirea în ţară, evitând astfel o carantină obligatorie şi costisitoare de 14 zile la un hotel impus, cum este în prezent.
Australia a adoptat unele dintre cele mai stricte restricții din lume
Pe 20 martie anul trecut, Australia a introdus anumite restricţii, printre cele mai stricte din lume, privind trecerea frontierelor, ca răspuns la pandemia de coronavirus. În timpul ultimelor 560 de zile, nenumărate zboruri internaţionale au fost anulate, iar călătoriile în străinătate au fost reduse la minim.

Familii au fost separate pe mai multe continente, cetăţeni australieni fiind blocaţi în străinătate, în timp ce rezidenţi străini au rămas blocaţi în Australia, neputând să-şi vadă prietenii sau părinţii.
Potrivit datelor Ministerului de Interne australian, peste 100.000 de cereri de intrare sau ieşire din ţară au fost respinse numai în primele cinci luni ale acestui an, potrivit Agerpres.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Contemplativ transformă natura abandonată în bijuterii de lux sustenabile
Sursa: green.start-up.ro
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Rolul procesatorului de plăți în industria de e-commerce: top întrebări pe...
Sursa: retail.ro
-
Fagura, investiții în equity de 780.000 de euro pe Seedrs
Sursa: futurebanking.ro
-
Oana Zăvoranu, în pragul divorțului? Ce a declarat vedeta după ce soțul ei a...
Sursa: kudika.ro
-
Numerologie: Februarie 2023 – luna cu cifra universală 9 – închiderea unui...
Sursa: garbo.ro
-
Cazier judiciar online: cine îl poate descărca de pe Ghișeul.ro. Tot ce...
Sursa: wall-street.ro