Armata israeliană a lansat noi lovituri aeriene asupra Fâșia Gaza, duminică dimineață, după ce baloane incendiare au fost trimise dinspre enclava palestiniană asupra teritoriului israelian.
Israelul, noi lovituri aeriene asupra Fâșia Gaza
"Raidurile au vizat un complex militar al Hamas, utilizat pentru fabricarea de arme şi pentru antrenamente, precum şi intrarea într-un tunel terorist adiacent (oraşului) Jabalia", potrivit unui comunicat al armatei israeliene. "Loviturile (aeriene) au fost întreprinse ca represalii la lansările de baloane incendiare de către Hamas asupra teritoriului (israelian) şi la revoltele violente care au avut loc" sâmbătă, precizează comunicatul.
În timpul serii de sâmbătă, au izbucnit confruntări între armata israeliană şi palestinieni, aceştia din urmă răspunzând apelului mai multor grupări palestiniene din Gaza de a protesta împotriva blocadei impuse de aproape 15 ani de Israel asupra enclavei palestiniene suprapopulate. Armata israelienă a recurs la gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare, în timp ce manifestanţi dădeau foc la pneuri.
Potrivit Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, 11 palestinieni au fost răniţi în timpul confruntărilor de sămbătă seara, în timp ce pompierii israelieni au raportat la rândul lor că baloane incendiare lansate din Gaza au declanşat incendii de vegetaţie în Israel.
Timp ce peste un an, începând cu martie 2018, manifestaţii săptămânale au avut loc lângă bariera frontalieră, pentru a cere sfârşitul blocadei şi "dreptul la reîntoarcerea" palestinienilor forţaţi la exil după înfiinţarea statului Israel, în 1948.
Statul israelian acuză Hamas de toate acţiunile întreprinse asupra teritoriului său dinspre enclavă, unde locuiesc două milioane de oameni.
Israelul şi Hamas s-au confruntat în luna mai într-un război-fulger de 11 zile, în timpul căruia 260 de palestinieni au fost ucişi de lovituri israeliene asupra Gaza.AGERPRES.
Armata sârbă este în stare de alertă după tensiunile cu Kosovo

Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
Atu Tech, investiții de 1,2 milioane de euro în noua gamă de produse de...
Sursa: retail.ro
-
Sebastian Burduja: ”Vrem să creăm SRL-I, entități pentru startup-uri inovatoare”
Sursa: start-up.ro
-
13 Mantre pentru a trăi fiecare zi cu liniște în suflet, gânduri pozitive în...
Sursa: garbo.ro
-
Elena Gheorghe, mesaj de susținere pentru Ana Morodan. Adelina Pestrițu a...
Sursa: kudika.ro
-
Unde implementezi și cum crapă
Sursa: futurebanking.ro
-
Frații Tate scapă de arest preventiv. Ce decizia a luat Curtea de Apel București
Sursa: wall-street.ro