Vântul intens a provocat furtuni de foc, vineri, la nord de Atena, şi a declanşat noi incendii, a relatat televiziunea elenă de stat.

Furtuni de foc și explozii puternice în Grecia

Mai multe depozite şi fabrici situate de-a lungul autostrăzii dintre Atena şi nordul Salonic au luat foc şi s-au produs explozii. Guvernul a transmis locuitorilor din Malakasa şi Sfendali să părăsească zonele prin alerte trimise prin mesaje text pe telefoanele mobile. Membrii forţelor de securitate au efectuat vizite din uşă în uşă pentru a se asigura că nicio persoană nu a rămas în urmă.

Alte evacuări au fost anunţate la Oropos, localitate situată spre nord, la circa 25 de kilometri de Atena. Incendiile active în toată Grecia, care fac ravagii de multe zile pe fondul temperaturilor neobişnuit de ridicate, s-au înteţit vineri, alimentate de vântul intens dinspre vest. În ultimele 24 de ore s-au declanşat 86 de noi incendii forestiere în ţară, au anunţat vineri dimineaţă pe Twitter pompierii eleni.

Mai multe victime cu probleme respiratorii

Nori uriaşi de fum galben sunt vizibili chiar şi de la zeci de kilometri, iar în numeroase zone a căzut din cer cenuşă. Cel puţin 18 persoane au fost rănite şi au fost spitalizate, majoritatea acuzând probleme respiratorii, a declarat vineri la televiziunea de stat ministrul sănătăţii, Vassilis Kikilias.

Un medic elen a avertizat asupra pericolelor asociate poluării aerului. ''Nu ieşiţi din casă'', a spus Nina Gaga, care conduce clinica de pneumologie de la spitalul Sotiria din Atena. Ea a precizat că măştile de protecţie obişnuite utilizate în timpul pandemiei nu sunt de ajutor în acest caz, recomandând modelul P95 sau unul cu un nivel mai ridicat de protecţie.

Mai multe sate au fost evacuate

Incendiile continuă pe insula Evia (Euboea) şi în Peloponez, multe dintre focare fiind scăpate de sub control. Pe Evia, locuitorii satului Agia Anna din nord-est au fost transportaţi în zone sigure cu ambarcaţiunile. Alte incendii sunt active şi în nord-vest, unde mai multe sate au fost evacuate.

Citeste si:
Ciclonul mediteranean care a devastat Europa se apropie de România....
Ciclonul mediteranean care a...

"Ne confruntăm cu zeci de incendii forestiere. Trei dintre ele - în Atena, Peloponez şi Evia - sunt de o intensitate şi o amploare enorme", a declarat premierul grec Kyriakos Mitsotakis în timpul unui discurs la televiziunea de stat joi seara.

Acces interzis grecilor în păduri

El a avertizat că vineri vor fi vânturi puternice dinspre vest, un ''fenomen fără precedent, deoarece ultimele zile de căldură şi secetă au transformat ţara într-un butoi cu pulbere''.

Din cauza situaţiei periculoase, grecilor li se interzice accesul în păduri până cel puţin luni. De asemenea, sunt interzise activităţile în cursul cărora s-ar putea produce scântei sau flăcări, potrivit Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 August 2021 - 02 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.