Proprietarii unui bar din Zagreb au fost atât de creativi încât și-au denumit cocktailurile după vaccinurile anti-COVID, însă cu ceva modifcări.
La prima vedere pare că Pfizerr, Monderna, Astra Zenecca şi Sputnjik 6 sunt denumirile vaccinurilor anti-COVID-19 scrise greşit, însă nu e chiar așa. Acestea sunt denumirile unor cocktailuri servite în Zagreb.
„Ideea a apărut când am servit câteva băuturi în compania unor prieteni", a declarat Tomislav Perko, proprietarul „Roots juice&cocktail bar" situat în centrul capitalei Croaţiei. „Serveam câteva cupe de 'Penicilline' (un cocktail cunoscut în toată lumea) când cineva a întrebat de ce nu oferim „Pfizer” sau ceva similar'', a spus Perko.
De aici a apărut ideea creării a patru cocktailuri inspirate din cele patru vaccinuri cele mai cunoscute, combinând în fiecare ingrediente legate de originea serului şi de compania producătoare. Şi, desigur, cocktailul este servit dintr-o seringă.

„Alcoolul de bază pentru fiecare cocktail vine din ţara care produce vaccinul", de exemplu Pfizerr, dezvoltat de compania americano-germană Pfizer/Biontech, este un amestec de whisky american şi de Jägermeister german, a subliniat Perko.
Desigur, vodca este alcoolul de bază pentru Sputnjik 6 (inspirat din vaccinul rusesc Sputnik V), în timp ce pentru Astra Zenecca, vaccinul european cel mai utilizat în prezent şi creat de consorţiul suedezo-britanic AstraZeneca, s-a optat pentru gin.
Alte ingrediente folosite au de asemenea conotaţii medicale, precum băuturile din ierburi amare Aperol sau Firewater bitter, alături de sucuri şi extrase naturale din fructe care asigură şi ajută la ameliorarea imunităţii organismului. „Este o ofertă delicioasă şi un prilej pentru clienţi să intre în vorbă comandând băuturi legate de un subiect care ne-a afectat luni de-a rândul", a explicat Tomislav Perko.Clientul trebuie să injecteze el ultima doză din seringa care însoţeşte cocktailul, iar la sfârşit acesta primeşte şi un mic certificat în care scrie câte doze de Astra Zenecca, sau Sputnjik 6 a primit. La momentul denumirii cocktailurilor, s-a optat pentru a modifica uşor numele original al vaccinului, pentru a evita orice eventuală confuzie, a explicat patronul micului bar de pe strada Tomiceva, în apropiere de centrul vechi al oraşului, informează AGERPRES.
LISTA centrelor de evaluare COVID din București. Unde te poți adresa

Numărul dozelor nu este limitat ca în cazul vaccinurilor adevărate, au fost astfel clienţi care au primit patru doze diferite în aceeaşi după-amiază, deşi se recomandă să se bea cea de-a doua doză în termen de minimum două săptămâni.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Revolut lansează în România creditul pentru nevoi personale doar cu dobândă
Sursa: start-up.ro
-
Atunci când te vei uita în spate...vei realiza că ai pierdut un suflet care...
Sursa: garbo.ro
-
Românii de la Tailent dezvoltă roboți software pentru companii
Sursa: retail.ro
-
Premieră în România: vânzările de mașini electrice și hibrid, peste cele diesel
Sursa: green.start-up.ro
-
Garanti BBVA, credit verde pentru o dezvoltare imobiliară
Sursa: futurebanking.ro
-
Coafuri păr lung: Stilul începe de la podoaba capilară
Sursa: kudika.ro
-
Peste 20 de plaje din Portugalia au fost interzise înotului
Sursa: wall-street.ro