Cântăreaţa şi actriţa americană Demi Lovato i-a anunţat pe admiratorii ei din lumea întreagă că este o persoană non-binară şi că va folosi de acum înainte pronumele they/them (ei/ele sau lor).

Persoanele non-binare nu se identifică drept bărbaţi sau femei şi au tendinţa de a nu se conforma normelor asociate niciunuia dintre cele două genuri.

„Astăzi este o zi în care sunt foarte fericită să împărtăşesc mai multe lucruri din viaţa mea cu voi toţi. Sunt mândră să vă anunţ că mă identific drept non-binară şi că îmi voi schimba în mod oficial pronumele în they/them", a anunţat vedeta americană într-un mesaj video publicat miercuri pe Twitter, potrivit AGERPRES.

Artista a mai spus că a ajuns să îşi înţeleagă identitatea de gen după ce a petrecut o perioadă „de vindecare şi de introspecţie" anul trecut.

„Simt că asta reprezintă cel mai bine fluiditatea pe care o resimt în exprimarea genului meu", a adăugat Demi Lovato în acelaşi mesaj online.

Cântăreaţa a mai spus că încă „mai are de învăţat pentru a deveni ea însăşi" şi că nu se consideră „un expert sau un purtător de cuvânt" pentru acest subiect.

Ea va sta de vorbă cu alte persoane non-binare într-un serial video despre identitatea de gen.


Despre autor:

Lorena Martin
 Lorena Marin este redactor de beauty și skincare. Ea s-a alăturat echipei 9AM de când se află pe băncile facultății. Tot atunci a început să colaboreze și cu publicația Kudica.ro. Tânăra este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, licențiată în publicitate, autoare a lucrării de diplomă „Particularități ale publicității make-up-ului contemporan”.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Mai 2021 - 01 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.