Ambalaje pentru chipsuri şi paste, saci şi pungi din plastic, toate au fost găsite în stomacul unei balene cu cioc eşuate sâmbătă într-o porţiune de litoral din Landes, Franţa.
Cadavrul balenei, care a fost găsit în stare de descompunere sâmbătă pe o plajă de nişte trecători, a fost apoi disecat de doi membri ai reţelei naţionale pentru monitorizarea animalelor eşuate din cadrul Observatorului Pelagis.
Pentru Willy Dabin, coordonatorul reţelei franceze de monitorizare a eşurărilor, prezenţa deşeurilor se explică prin starea precară de sănătate a balenei, un exemplar femelă, care suferea de o boală parazitară ce-i slăbise organismul şi o împiedicase să se alimenteze corespunzător.
Deşi în mod obişnuit balena cu cioc este „un vânător activ'', care plonjează la o adâncime de 1.000 de metri pentru a se alimenta, în special cu calamari, această femela „a fost nevoită să rămână la suprafaţă înghiţind tot ceea ce i-a trecut prin faţă'', a adăugat el.
„Din cauza bolii, a trecut de la statutul de vânător activ la cel de ţestoasă care înghite plastice pe care le confundă cu meduzele'', a exemplificat acesta, potrivit Agerpres.
„Astfel de deşeuri căptuşesc pereţii stomacului şi ai intestinului, putând provoca ocluzii şi împiedicând nutrienţii să treacă în sânge'', au mai precizat specialiştii.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro