Premierul britanic, Boris Johnson, a anunțat relaxarea restricţiilor legate de pandemia cauzată de coronavirus, pe baza îmbunătăţirii situaţiei sanitare.
Liderul conservator va face publică a treia etapă a foii sale de parcurs pentru ieşirea din lockdown luni după-amiază, după un bilanţ cu miniştrii cabinetului său în cursul dimineţii. Noua etapă va intra în vigoare la 17 mai, dată la care vor fi, de asemenea, relaxate unele restricţii privind călătoriile în străinătate.
Cu începere de la acea dată, britanicii ar urma să aibă voie să se întâlnească în locuri închise: şase persoane cel mult sau două familii. Ministrul de stat Michael Gove a explicat duminică la BBC că guvernul doreşte să permită din nou "contactul între prieteni şi între membri ai familiei", care ar putea avea dreptul să se îmbrăţişeze.
Barurile şi restaurantele ar urma să-şi poată servi din nou clienţii în interior, iar nunţile să aibă până la 30 de participanţi. În exterior, adunările cu mai mult de 30 de persoane ar urma să rămână interzise. COVID-19 a făcut peste 127.000 de morţi în Regatul Unit, cea mai îndoliată ţară din Europa din cauza acestei boli.
Dar rata de infectare a coborât la cel mai scăzut nivel înregistrat din septembrie, iar internările în spitale continuă să scadă ori să rămână la un nivel redus în unele zone, a subliniat Downing Street. Estimările Biroului Naţional de Statistică (ONS) arată că una din 1.180 de persoane este afectată de coronavirus, comparativ cu una din 480 la începutul lunii aprilie.
De la lansarea campaniei de vaccinare la începutul lunii decembrie, peste 35 de milioane din cei 68 de milioane de locuitori ai Regatului Unit au primit o primă doză de vaccin împotriva COVID-19 şi guvernul spune că este "pe drumul cel bun" pentru a-şi atinge obiectivul de a oferi o primă vaccinare tuturor adulţilor până la sfârşitul lunii iulie.
„Datele reflectă ceea ce ştiam deja - nu vom lăsa acest virus să câştige", a declarat Boris Johnson, citat într-un comunicat al cabinetului.
Rishi Sunak va fi numit premier al Marii Britanii de către regele...
„Programul nostru de vaccinare continuă cu succes - mai mult de două treimi dintre adulţii din Marea Britanie au primit până acum o primă doză - şi acum putem ieşi din lockdown cu prudenţă, dar ireversibil", informează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro