Două femei şi un copil au fost răniţi sâmbătă după-amiază în Times Square, New York, prinşi într-un schimb de focuri, un incident ce ar putea alimenta controversele privind creşterea criminalităţii, într-o perioadă în care oraşul doreşte să reînvie turismul.
Împuşcăturile au avut loc în plină zi, în jurul orei locale 17:00 (21:00 GMT), la intersecţia străzilor 7th Avenue şi 44th Street, potrivit poliţiei care a închis zona timp de câteva ore.
Cele trei victime, o fetiţă de patru ani în cărucior, împuşcată în picior în timp ce familia ei cumpăra jucării, o femeie de 46 de ani atinsă la picior şi un turist de 23 de ani din statul Rhode Island, rănit tot la picior, au fost internate într-un spital din Manhattan, iar viaţa lor nu este în pericol, a declarat şeful poliţiei din New York, Dermot Shea, în timpul unui briefing de presă la faţa locului.
Potrivit informaţiilor preliminare comunicate de şeful poliţiei din New York, Dermot Shea, cele trei victime - care se pare că nu se cunoşteau - s-au trezit accidental în mijlocul unei dispute între "doi până la patru bărbaţi". Cel puţin unul dintre ei a scos o armă şi a tras.
Nu s-au făcut arestări până la căderea serii. Poliţiştii au lansat un apel pentru martori şi au dat publicităţii imagini ale unui bărbat dat în căutare, surprinse de camere de supraveghere. Şeful poliţiei din New York a denunţat o legislaţie insuficientă pentru a combate numărul tot mai mare de arme de foc care circulă ilegal în cea mai importantă metropolă americană şi pentru a opri recidiviştii, menționează Agerpres.
"Câţi copii trebuie să fie afectaţi înainte să ne dăm seama că politicile proaste au consecinţe negative?" a spus el, amintind că două persoane suspectate de implicarea într-un schimb de focuri care a provocat moartea unui bebeluş în iulie 2020 în Brooklyn tocmai au fost arestate.
"Din fericire, starea acestor trecători nevinovaţi este una stabilă", a scris pe Twitter primarul Bill de Blasio. "Autorii acestei violenţe sunt căutaţi şi poliţia îi va aduce în faţa justiţiei. Fluxul de arme ilegale care ajunge în New York trebuie să se oprească", a adăugat el.
Tommy Hilfiger s-a întors la Fashion Week în New York cu o...
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Se vor scumpi produsele Sabon din cauza războiului din Fâșia Gaza? Răspunsul...
Sursa: retail.ro
-
Construind poduri, nu ziduri: Ghid pentru a dezvolta relații sănătoase
Sursa: garbo.ro
-
#GreenEnergy4Everyone – Claudiu Butacu: informarea, soluția pentru prosumatori
Sursa: green.start-up.ro
-
Digital Banking Scorecard: Digitalizarea versus nevoile clienților
Sursa: futurebanking.ro
-
Atplay, locul care arată că poți să educi copiii prin tehnologie și jocuri
Sursa: start-up.ro
-
Horoscopul Dragostei Aprilie 2024: Explorăm toate cotloanele sufletului și ne...
Sursa: kudika.ro
-
Sursa: wall-street.ro