Arheologii au dezgropat în nordul Egiptului mai multe mumii cu o vechime de 2.000 de ani, care aveau în cavitatea bucală amulete din aur în formă de limbă, a anunţat Ministerul Antichităţilor.

O echipă ce cercetători din Egipt şi Republica Dominicană, care făcea săpături la templul Taposiris Magna din Alexandria, a descoperit 16 morminte săpate în piatră datând din epoca greacă şi romană.

În interiorul acestora, se aflau mumii într-o stare precară de conservare.

Cercetătorii cred că, potrivit credinţelor, morţii primeau amulete în formă de limbă, învelite în folie de aur, pentru a putea vorbi la judecata lui Osiris, în viaţa de apoi.

Vechii egipteni credeau că Osiris era stăpânul infernului şi judecătorul sufletelor morţilor.

Zeul era de asemenea reprezentat în decoraţii poleite de pe cartonaj - un material format din straturi de ipsos, in şi lipici - care acoperea parţial una dintre mumii, a precizat arheologul-şef Kathleen Martinez, de la Universitatea din Santo Domingo, citat în comunicatul Ministerului Antichităţilor.

Ornamentele aurite de pe cartonajul unei alte mumii reprezentau o coroană, corne şi o cobra, a mai spus aceasta. Decoraţiile de pe piept înfăţişau un colier de care era agăţat capul unui şoim - simbolul zeului Horus.

Khaled Abo El Hamd, directorul general al autorităţii pentru antichităţi din Alexandria, a spus că misiunea arheologică de la Taposiris Magna a mai descoperit masca funerară a unei femei, opt frunze din aur care făceau parte dintr-o coroană din aur şi opt măşti din marmură datând din perioadele greacă şi cea romană.

Ministerul Antichităţilor a mai precizat că anterior, înăuntrul templului, au fost descoperite monede pe care erau încrustate numele şi portretul reginei Cleopatra a VII-a.

Cleopatra a VII-a a fost ultima regină din dinastia Ptolemeică, vorbitoare de limba greacă, şi care a condus Egiptul între 51-30 î.Hr. După moartea acesteia, Egiptul a căzut sub dominaţie romană, scrie Agerpres.

Citeste si:
Încă 17 cetățeni români au fost evacuați din Fâșia Gaza
Încă 17 cetățeni români au...

Despre autor:


Ultima actualizare: 3 Februarie 2021 - 01 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.