Israelul a primit miercuri dimineaţa primele sale vaccinuri anti-COVID de la gigantul farmaceutic american Pfizer, a anunţat premierul israelian Benjamin Netanyahu, afirmând că vrea să fie primul din ţară care se va vaccina, pentru a da exemplu
Aceste prime vaccinuri au sosit cu mare pompă cu un zbor cargo al companiei DHL pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, întâmpinat de premierul Netanyahu zâmbitor.
„Este o zi de sărbătoare pentru Israel! Intenţionez să fiu primul care se va vaccina în Israel, pentru a da exemplu populaţiei", a declarat Netanyahu.
La sfârşitul lui noiembrie, Israelul a achiziţionat opt milioane de doze de vaccin de la Pfizer, cu o livrare prevăzută începând cu ianuarie 2021, însă primele vaccinuri au sosi mai devreme şi înainte de Hanuka, Sărbătoarea evreiască a Luminilor, celebrată începând de joi.
Israelul, care vrea să producă propriul vaccin, a comandat de asemenea şase milioane de doze de la compania Moderna, pentru un total de 14 milioane de doze ce ar putea imuniza în final circa şapte dintre cele nouă milioane de israelieni, vaccinarea implicând două doze.
Guvernul israelian a anunţat luni impunerea unei interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii de Hanuka, din cauza creşterii numărului de contaminări cu noul tip de coronavirus în ultimele săptămâni.
Autorităţile israeliene au impus o a doua carantină la nivel naţional în septembrie, în condiţiile în care Israelul înregistra una dintre cele mai ridicate rate de contaminare la nivel mondial.
De atunci, restricţiile au fost relaxate, însă numărul de infectări creşte în mod susţinut de la începutul lui noiembrie, depăşind nivelul de 1.500 de noi cazuri zilnice şi alimentând temeri cu privire la un "al treilea val" al epidemiei.
Cu toate acestea, specialişti israelieni în sănătate publică au criticat impunerea interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii, estimând că este vorba de o măsură prea puţin eficientă pentru o ţară care a înregistrat aproape 349.000 de contaminări, dintre care 2.932 s-au soldat cu deces.
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
Comitetul pentru vaccinuri al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration, FDA) se întruneşte joi pentru a analiza cererea BioNTech / Pfizer de aprobare a vaccinului său anti-coronavirus, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Oana Roman a reacționat după criticile aduse de Selly: Mă amuză foarte tare ...
Sursa: kudika.ro
-
Sondaj Libris: Când, unde, cât și de ce citesc românii. Ce buget alocă lunar...
Sursa: wall-street.ro