Înălţimea Muntelui Everest după efectuarea de noi măsurători este de 8.848,86 metri.
Anunţul a fost făcut de către ministrul de externe al Nepalului, Pradeep Kumar Gyawali, alături de omologul său chinez, Wang Yi, în cadrul unei videoconferinţe de la Kathmandu, respectiv, Beijing.
Anterior, Nepalul susţinuse că Everestul are 8.848 de metri înălţime, cu 86 de centimetri mai puţin decât indică noile măsurători, în timp ce China plasase înălţimea acestuia la 8.848,13 metri.
Noua înălţime convenită se bazează pe măsurători efectuate atât de Nepal, cât şi de China.
Nepalul a trimis o echipă de topografi pe vârful Everestului în mai 2019, iar China, una la începutul acestui an.
Este pentru prima dată când Nepalul a realizat în mod independent aceste măsurători.
Se aşteaptă ca noua cifră să pună capăt controversei cu privire la altitudinea exactă a celui mai înalt punct de pe glob, informează Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Cafeaua crește pulsul și tensiunea arterială: e adevărat? Ce arată dovezile...
Sursa: garbo.ro
-
VIDEO. Ministerul Afacerilor Externe: Un zbor de repatriere asistată din...
Sursa: kudika.ro