Autorităţile guvernamentale din Sri Lanka au dispus săparea unui şanţ în jurul uneia dintre gropile de gunoi din ţară pentru a ţine la distanţă turmele de elefanţi flămânzi şi pentru a reduce conflictele dintre animale şi săteni.

Zeci de elefanţi ies zilnic din pădure şi se îndreaptă spre groapa de gunoi situată în apropiere de oraşul Ampara din estul ţării, scotocind prin movilele de deşeuri după resturi de legume ofilite.

Aceasta a devenit o imagine comună la trei dintre cele mai mari gropi de gunoi din ţară, situate în apropierea zonelor de protecţie a faunei sălbatice.

Pe lângă resturile de alimente, elefanţii consumă şi plastic, care îi ucide lent, după cum au subliniat oficialii.

În 2019, un număr record de 361 de elefanţi au murit în principal din cauza oamenilor, a atras atenţia organizaţia locală pentru protecţia mediului.

Citeste si:
7 lucruri pe care trebuie să le faci pentru a începe noul an cu...
7 lucruri pe care trebuie să...

Groapa de gunoi din Ampara a fost creată în urmă cu aproximativ un deceniu în mijlocul unui coridor folosit de elefanţi, în această zonă fiind prezente între 200 şi 300 de exemplare.

Gardurile electrice nu au reuşit să îi ţină la distanţă pe elefanţi.

„Nu există un plan sau un sistem adecvat pentru aşa ceva”, a declarat P.H. Kumara din cadrul Comitetului Fermierilor Gal Oya, o cooperativă agricolă din regiunea din jurul Ampara.

„Instituţiile guvernamentale au înfiinţat depozite de deşeuri la limita zonelor de protecţie a faunei sălbatice. Din cauza aceasta, elefanţii sălbatici şi alte animale sălbatice care mănâncă gunoiul mor”, a adăugat Kumara.

Citeste si:
Namibia a scos la vânzare 170 de elefanţi
Namibia a scos la vânzare 170...

Guvernul încearcă în prezent să creeze şanţuri în jurul depozitului de deşeuri pentru a ţine la distanţă animalele.

Sătenii, care au avut o coexistenţă neliniştită cu turmele sălbatice, susţin că acest lucru nu face decât să înrăutăţească situaţia. „Elefanţii sălbatici care vin la depozitul de deşeuri stau aici zi şi noapte. Apoi intră în satele învecinate şi le fac rău sătenilor, proprietăţilor acestora şi terenurilor agricole. Rezultatul final este că acest conflict om-elefant se înrăutăţeşte şi pierdem elefanţi, care sunt bunul nostru naţional”, a spus Kumara, potrivit Agerpres.

Aproximativ 7.500 de elefanţi sălbatici trăiesc în Sri Lanka, ţară cu o populaţie de 22 de milioane de locuitori.

Elefanţii domestici sunt veneraţi pe insulă şi sunt folosiţi în cadrul evenimentelor religioase şi culturale pe tot parcursul anului.

Citeste si:
Englezii au inventat un utilaj care poate plomba gropile în doar 8...
Englezii au inventat un...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.