Doi elevi și-au propus să scape de restricții și să organizeze o nuntă falsă pentru a se distra alături de colegii lor de clasă, însă planul a eșuat când fotografiile au ajuns pe internet.

Elevii unui liceu, supărați din cauza restricțiilor impuse de guvern, au hotărât să își organizeze propria nuntă pentru a petrece alături de colegii de clasă. Nunta le permitea acestora să aibă 150 de invitați la „masa festivă”, informează presa austriacă, citată de Digi24.

Planul a avut un început bun: băieții au pus în scenă o ceremonie civilă, cu o funcționară care a oficiat căsătoria, iar toate formalitățile au fost îndeplinite. Petrecerea la care aceștia visau era la câteva ore distanță, însă fotografiile de la cununia civilă au ajuns în mediul online și au ajuns rapid la părinți și autorități.

Potrivit unor surse locale, părinții unuia dintre băieți au primit un mesaj de la niște vecini care i-au felicitat pentru „fericitul eveniment”, moment în care tot planul a fost dat peste cap.

„Nu a avut loc nicio ceremonie validă din punct de vedere juridic și am oprit petrecerea ce urma să aibă loc într-un loc înainte de a începe. Din fericire, nimeni nu a fost pus în pericol.”, au declarat părinții unuia dintre băieți.

Băieții și-au cerut scuze pentru gestul lor, iar autoritățile nu i-au amendat, pentru că petrecerea doar a fost plănuită.


Despre autor:

Lorena Martin
 Lorena Marin este redactor de beauty și skincare. Ea s-a alăturat echipei 9AM de când se află pe băncile facultății. Tot atunci a început să colaboreze și cu publicația Kudica.ro. Tânăra este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, licențiată în publicitate, autoare a lucrării de diplomă „Particularități ale publicității make-up-ului contemporan”.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Noiembrie 2020 - 09 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.