Rusia a înregistrat miercuri 19.768 de noi cazuri de coronavirus şi 389 de decese, doborând recordurile stabilite în urmă cu câteva zile, deşi autorităţile locale oferă în continuare asigurări că nu vor institui măsuri severe de izolare a populaţiei la domiciliu.

Recordul anterior de contaminări (18.665) a fost înregistrat pe 1 noiembrie, iar cel de decese (366), pe 29 octombrie, bilanţurile zilnice depăşindu-le în prezent cu mult pe cele din luna mai, perioada precedentă cu cel mai mare număr de cazuri în Rusia.

În total, Rusia a raportat 1.693.454 de cazuri şi 29.217 de decese de la începutul pandemiei de coronavirus.

În ciuda acestei creşteri dramatice, preşedintele rus Vladimir Putin a oferit asigurări săptămâna trecută că nu va fi impusă o perioadă de izolare la domiciliu la nivelul întregului teritoriu al ţării, spunând că preferă măsuri punctuale şi justificate în regiuni şi oraşe pentru protejarea la maximum a securităţii oamenilor, menţinând în acelaşi timp ''activitatea afacerilor''.

Cu toate acestea, Agenţia sanitară rusă - Rospotrebnadzor - a întărit restricţiile referitoare la obligativitatea purtării măştii în locurile aglomerate, transportul public, taxiuri, locuri de parcare şi ascensoare.

Citeste si:
Rusia a luat măsura preventivă de a vaccina întreaga populație de...
Rusia a luat măsura...

Agenţia a recomandat în acelaşi timp interzicerea în intervalul orar 23:00-06:00 a desfăşurării evenimentelor publice şi închiderea restaurantelor şi a barurilor, dar foarte puţine dintre regiuni, care au autoritatea de a lua decizii proprii în acest domeniu, au pus în practică recomandările, menționează Agerpres.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.