Germania urmează să introducă o serie de noi măsuri de siguranță în lupta împotriva răspândirii pandemiei, a declarat cancelarul Angela Merkel, la finalul unei întâlniri cu responsabilii celor 16 landuri federale.

Una dintre restricții este numărul participanţilor la evenimente private, care va fi limitat de în regiunile care înregistrează peste 35 de noi contaminări la 100.000 de locuitori în şapte zile. În aceste regiuni, masca va fi obligatorie peste tot unde oamenii sunt apropiaţi unii de ceilalţi mai mult timp. Adunările vor fi limitate la 25 de persoane în instituţiile publice şi la 15 în sălile private.

„Sunt convinsă că ceea ce vom face acum va determina modul în care vom traversa această pandemie. Putem vedea că rata de contaminare creşte şi că în anumite regiuni este foarte ridicată. Este motivul pentru care trebuie să împiedicăm o creştere necontrolată sau exponenţială", a declarat Angela Merkel.

Dacă se vor înregistra 50 de noi contaminări la 100.000 de locuitori, vor fi impuse reguli şi mai severe, ca de exemplu limitarea reuniunilor private la maxim 10 persoane din două familii şi închiderea restaurantelor la orele 23.00.

Guvernul federal şi landurile, care sunt responsabile de politicile de sănătate, s-au întrunit miercuri pentru a elabora noi reguli care încearcă să unifice situaţii extrem de disparate, consecinţă a federalismului.

Germania a înregistrat 6.638 de cazuri de coronavirus în 24 de ore, un record pentru ţară de la izbucnirea pandemiei de Covid-19, potrivit datelor oficiale publicate. Precedentul bilanţ cel mai crescut de contaminări zilnice a fost pe 28 martie - 6.294 de cazuri, informează adevarul.ro


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Octombrie 2020 - 10 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.