Preşedintele rus Vladimir Putin a fost propus pentru Premiul Nobel pentru pace 2021, distincţie la care aspiră de asemenea omologul său american Donald Trump, a anunţat joi scriitorul rus Serghei Komkov.
„Propunerea a fost trimisă pe 9 septembrie şi pe 10 a fost primită de Comitetul Nobel de la Oslo”, a spus Komkov la o conferinţă de presă desfăşurată la agenţia Rosbalt.
Komkov, director al revistei „President”, a susţinut că abia după propunerea sa un parlamentar norvegian a propus ca premiul să-i fie acordat lui Trump pentru contribuţia acestuia la acordul de normalizare a relaţiilor între Israel şi Emiratele Arabe Unite.
Cât despre justificarea iniţiativei sale, scriitorul rus, un susţinător al liderului de la Kremlin, afirmă că aceasta este sprijinită de principalele personalităţi ale culturii şi ştiinţei ruse.
„Ca lider al uneia dintre principalele ţări ale lumii, el face un efort maxim pentru menţinerea păcii şi a liniştii nu doar pe teritoriul propriei ţări, ci contribuie activ la soluţionarea paşnică a conflictelor izbucnite pe planetă”, a notat Komkov în scrisoarea trimisă.
El subliniază că în timpul pandemiei de COVID-19 preşedintele Rusiei a dispus trimiterea de ajutoare către circa 30 de ţări, printre care se numără SUA, China, Venezuela, Italia şi Iran.
De asemenea, continuă Serghei Komkov, Putin şi-a demonstrat ataşamentul faţă de valorile umanitare şi religioase incluzând cuvântul „Dumnezeu” în Constituţia rusă.
Vorbind despre această propunere, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că ar fi „fantastic” dacă Putin primeşte Nobelul, adăugând că în caz contrar „nu se întâmplă nimic”.
Vladimir Putin a fost propus pentru Premierul Nobel pentru Pace şi în anul 2014, meritul invocat atunci fiind prezentarea planului pentru neutralizarea arsenalului sirian de arme chimice şi evitarea astfel a unei intervenţii militare occidentale.
Americanii, dispuși să ajute Ucraina să atace Crimeea. Cum va...

Până în prezent numai doi ruşi au primit Nobelul pentru Pace, fizicianul şi disidentul Andrei Saharov şi ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov. Acesta din urmă ar avea astfel dreptul să promoveze candidatura lui Putin, dar este puţin probabil să o facă, dat fiind că el l-a criticat adesea pe actualul lider de la Kremlin, printre altele şi pentru involuţia democratică a Rusiei din ultimii ani, informează Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Ceea ce iubești, în aceea te vei transforma!
Sursa: garbo.ro
-
A doua ediție a Galei Regista are loc pe 9 februarie 2023
Sursa: futurebanking.ro
-
Premieră pe piața de retail din România: parteneriat între Profi și Auchan
Sursa: retail.ro
-
Muzeul bucureștean în care învățăm despre cum afectăm mediul și clima
Sursa: green.start-up.ro
-
Carmen Brumă, despre ingredientul nociv de pe eticheta produselor! De ce...
Sursa: kudika.ro
-
TikTok actualizează sistemul de evaluare a conturilor, pentru a le elimina pe...
Sursa: wall-street.ro