Protestele au reînceput în Hong Kong, după ce au fost relaxate restricțiile cauzate de pandemie, iar locuitorii s-au confruntat cu polițiștii.
Protestele din Hong Kong, care au atras milioane de oameni și au primit sprijinul nenumărator alte persoane din întreaga lume, au luat o pauză pe timpul pandemiei. Totuși, oamenii sunt hotărâți să continue, astfel că au ieșit din nou în stradă.
De data aceasta, locuitorii se arată nemulțumiți de o nouă lege dezbătută de parlamentari. Astfel, ar putea fi incriminată insultarea imnului național, iar oamenii se plâng că o asemenea lege este creată pentru a restrânge libertatea de expresie.
Insultarea imnului de stat ar putea fi sancționată cu trei ani de închisoare. Dezbaterile privind legea vin și pe fondul afirmațiilor făcute de Beijing, care sugerează că va impune o nouă legislație cu privire la securitatea din regiunea specială.
Astfel, când spiritele s-au încins, polițiștii au trecut la fapte și, fără avertisment, au deschis focul asupra protestatarilor. Aceștia au tras cu arme cu bile cu piper, iar atmosfera creată i-a pus pe fugă pe oameni, într-un haos orchestrat de către autorități.
Without warning, #HongKong police fire pepper spray projectiles to the civilians all the sudden at D'Aguilar Street, #Central. Panic crowds run for their lives, it’s a total cop-made chaos.@studioincendo #香港#527反國歌#警無警告下瘋狂發射胡椒球彈 pic.twitter.com/RIzNY82LuH— Nikki😷 (@nikki_miumiu) May 27, 2020
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Scrub natural cu plante românești – ritual de regenerare
Sursa: kudika.ro