Incendiul care a devastat zona de excludere din jurul Centralei Nucleare Cernobîl continuă să se extindă. Suprafaţa cuprinsă de flăcări a crescut de trei ori, din cauza rafalelor de vânt.

Incendiul a fost provocat de către un tânăr locuitor al unui sat situat în apropiere de Cernobîl, care riscă până la cinci ani de închisoare cu privire la ”distrugerea vegetaţiei”.

Tânărul, în vârstă de 27 de ani, a declarat că a dat foc ierbii ”pentru a se distra”, potrivit poliţiei.

Incendiu în pădurea de la Cernobîl. A crescut nivelul de radioactivitate

Flăcările au cuprins peste 100 de hectare în zona forestieră situată în jurul centralei, la o sută de kilometri nord de capitala Kiev.

”Avem veşti proaste: nivelul de radioactivitate este mai mare decât normalul în centrul incendiului”, a scris Egor Firsov, cel care conduce serviciul de inspecţie ecologică.

Serviciile de urgenţă asigură că nu există un nivel mai mare de radioactivitate, după ce totuşi sâmbătă au spus că s-au confruntat cu „dificultăţi” în eforturile lor de a stăpâni focul din cauza creşterii radioactivităţii în unele locuri.

Două avioane, un elicopter şi o sută de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul.

Pe 26 aprilie 1986, reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobâl a explodat contaminând, conform unor estimări, până la trei sferturi din Europa. După dezastru, autorităţile au evacuat sute de mii de oameni. O zonă vastă, care acoperă peste 2.000 de kilometri pătraţi, a rămas abandonată.


Despre autor:


Ultima actualizare: 8 Aprilie 2020 - 12 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.