Aproape 100 de manechine au semnat vineri o scrisoare in care denunta cultura "misogina" si de "intimidare'" practicata de firma de lenjerie de corp Victoria's Secret si abuzurile dezvaluite la sfarsitul saptamanii trecute intr-un reportaj publicat de ziarul New York Times, relateaza EFE.

"Scriem azi pentru ca ancheta realizata de New York Times, ce prezinta cultura misogina, de intimidare si hartuire practicata la Victoria's Secret, este un un lucru care suscita indignare si este chiar mai ampla decat ceea ce s-a crezut anterior", se arata in textul semnat, printre altele, de top-modelele Christy Turlington Burns, Amber Valletta sau Iskra Lawrence.

Scrisoarea a fost trimisa de organizatia ''The Model Alliance'', care promoveaza drepturile egalitare ale manechinelor din industria modei, si asigura ca grupul a cerut de "mai multe luni" companiei mama L Brands schimbari imediate, dar compania "a refuzat sa actioneze".

Concret, scrisoarea face trimitere la declaratiile unei foste consiliere de relatii publice Casey Crowe Taylor, care a dezvaluit pentru New York Times ca abuzul era "acceptat ca firesc" si ca orice persoana care incearca sa faca ceva in acest sens era "nu doar ignorata", ci inclusiv "pedepsita".

De asemenea, se arata ca atunci cand ''The Model Alliance'' s-a intalnit in septembrie cu Tammy Roberts Myersreunit, responsabila cu comunicarea a L Brands, "s-a dat clar de inteles ca Victoria's Secret nu ia in serios plangeri de acest tip".

In reportajul realizat de Times se arata ca directorul de marketing al L Brands, Ed Razek, unul dintre maximii responsabili ai defilarilor de la sfarsit de an ale Victoria's Secret, a promovat "o cultura misogina, de intimidare si de hartuire" inainte de a parasi postul in august 2019.

Potrivit ziarului, Razek, in varsta de 71 de ani, obisnuia sa urmareasca modelele in timp ce defilau in lenjerie intima, avansa de multe ori insinuari sexuale si i-a spus chiar top-modelului Bella Hadid ca are "sani perfecti".

Ed Razek a respins aceste acuzatii intr-un email trimis ziarului New York Times, considerandu-le "false, interpretate rauvoitor si scoase din context".

Citeste si:
Lasă-te învăluită de romantism cu noua colecție de primăvară de la...
Lasă-te învăluită de...

La randul sau, L Brands a raspuns intr-un comunicat trimis ''Model Alliance'' ca impartaseste obiectivul "de a asigura bunastarea modelelor", amintind ca a introdus noi masuri la sedintele foto din mai 2019, potrivit Agerpres.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.