Petrecareti din toate colturile lumii se pregatesc marti sa intre in noul an si noul deceniu cu festivitati si focuri de artificii, informeaza DPA.

Update: Statele insulare Samoa si Kiribati din Pacificul de Sud sunt primele tari care au marcat intrarea in anul 2020, informeaza DPA. Focurile de artificii au luminat capitala Samoa, Apia, unde turistii au marcat trecerea in 2020 alaturi de rezidentii insulei.

Samoa, un stat insular din Oceanul Pacific, va fi primul care va sarbatori intrarea in anul 2020 dupa ce, in urma cu opt ani, a trecut la fusul orar vestic.

Va fi urmat la distanta de doar o ora de vecinii din Noua Zeelanda, iar apoi de orasul australian Sydney.

Circa un milion de persoane sunt asteptate in portul din Sydney pentru a asista la impresionantul foc de artificii, dupa ce autoritatile au respins solicitarile de anulare a spectacolului in contextul incendiilor de vegetatie severe care afecteaza Australia.

Clopotele templelor budiste vor rasuna pentru a marca finalizarea unui an si inceputul unei noi decade in Japonia, unde milioane de persoane sunt asteptate sa vina in temple in primele trei zile ale lui 2020 pentru a se ruga pentru fericire si prosperitate.

Hong Kong renunta la focurile de artificii

Hong Kong a luat marti o decizie de ultim moment sa renunte focurile de artificii de la miezul noptii in contextul protestelor planificate pentru ajunul Anului Nou si in prima zi din noul an. In schimb, va fi organizata o versiune tematica a spectacolului de lumini din timpul zilei.

In capitala Taiwanului, Taipei, sute de mii de persoane sunt asteptate in centrul orasului pentru a privi spectacolul de artificii de la Taipei 101, o cladire cu o inaltime de 509 metri, una dintre cele mai inalte din lume.

Potrivit administratorilor cladirii, spectacolul de artificii cu durata de 300 de secunde de la miezul noptii va include 16.000 de artificii combinate cu animatii proiectate pe un perete gigantic format din 140.000 de leduri si instalat pe exteriorul cladirii intre etajele 35 si 90.

In Europa, Germania va intampina 2020 la Poarta Brandenburg in contextul unor noi reglementari care interzic utilizarea pocnitorilor si a rachetelor de artificii in apropierea acestui important punct de reper din Berlin. Alte doua zone din Berlin - Alexanderplatz, in est, si Schoenefeld, in vest - vor avea interdictii similare.

Citeste si:
Un deputat AUR susține că a trăit în 2020 din alocația copiilor
Un deputat AUR susține că a...

Costul ridicat al spectacolelor de artificii, pentru care Germania a cheltuit circa 133 de milioane de euro (149 de milioane de dolari) anul trecut, a dus la o dezbatere serioasa pentru interzicerea lor completa.

In Franta, exista temeri privind o greva in domeniul transporturilor care ar putea umbri festivitatile de Revelion in Paris, care, de obicei, atrag milioane de petrecareti, scrie Agerpres.

Marea Britanie va intra in noul an cu un imens foc de artificii la roata gigant London Eye Ferris, pe malul fluviului Tamisa, in timp ce in Scotia, in nord, zeci de mii de persoane sunt asteptate sa ia parte la festivitatile de Hogmanay (denumirea scotiana a ultimei zi din an) de la Edinburgh.

Peste 1 milion de persoane, asteptate in Times Square

La New York, peste un milion de persoane sunt asteptate sa vina in Times Square - intersectia mai multor artere comerciale din centrul Manhattan - pentru coborarea globului la miezul noptii.

Citeste si:
România ocupă locul şase în UE la producția de grâu obținută în 2020
România ocupă locul şase în...

Los Angeles si Honolulu vor completa petrecerile din Statele Unite, iar Buenos Aires si Rio de Janeiro se numara printre principalele atractii pentru petrecerea Revelionului din America Latina.

Festivitatile se vor incheia mai mult sau mai putin in acelasi loc in care au inceput - in Samoa Americana, stat vecin cu Samoa.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.