O masina de politie care patrula la Belfast a fost tinta unui atac cu grenada in noaptea de marti spre miercuri, insa nu s-au inregistrat victime, a comunicat politia nord-irlandeza, potrivit AFP.

'Politistii se aflau in zona Falls Road intr-o patrulare de rutina cand, putin dupa ora 02.00 (02.00 GMT) a diminetii, un Land Rover al politiei a fost lovit de un obiect', a anuntat politia intr-un comunicat.

'A fost auzita o detonare puternica, iar Land Rover-ul a fost condus intr-un loc sigur. Din fericire, niciunul dintre politisti nu a fost ranit, iar vehiculul nu a fost avariat', a mentionat comunicatul.

Politia a gasit la fata locului 'resturile unei presupuse grenade', iar miercuri a intreprins cautari amanuntite pentru a se asigura de absenta unor obiecte periculoase.

'A fost vorba in mod cert despre o tentativa de a ucide sau rani politisti', a comentat un responsabil, care a lansat un apel catre eventualii martori.

Incidentul intervine cu cateva zile inaintea alegerilor parlamentare anticipate care vor avea loc pe 12 decembrie in Marea Britanie, avand ca tema centrala Brexitul, un subiect foarte sensibil in aceasta provincie britanica.

Timp de trei decenii, republicanii nationalisti, in majoritate catolici, si unionistii, in principal protestanti, s-au confruntat intr-un conflict sangeros in care a fost implicata si armata britanica si care s-a soldat cu 3.500 de morti, scrie Agerpres.

Acordul de pace din Vinerea Mare din 1998 a pus capat conflictului, instaurand o impartire a puterii executive si o frontiera deschisa cu Republica Irlanda, frontiera a carei mentinere este o tema cruciala in negocierile pentru Brexit.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.