Compania australiana Qantas a realizat cel mai lung zbor fara escala din lume cu un avion comercial, care a strabatut distanta New York - Sydney in peste 19 ore, avand la bord 50 de pasageri si membri ai echipajului, informeaza DPA si AFP.

Aceasta cursa insolita a strabatut distanta de 16.200 de kilometri care separa cele doua orase in 19 ore si 16 minute, au anuntat duminica dimineata reprezentantii companiei Qantas pe Twitter.

Avionul Qantas 7879 a decolat vineri seara de pe aeroportul John F. Kennedy din New York si a aterizat pe aeroportul Kingsford Smith din Sydney duminica dimineata.

Acesta a fost primul dintr-o serie de trei zboruri pe distante foarte lungi prevazute de compania australiana in 2019.

Qantas, care va testa si un zbor direct intre Londra si Sydney, doreste sa opereze zboruri comerciale regulate pe distante lungi.

Pentru zborul-test din acest weekend, Qantas a modificat un avion Boeing 787-9 Dreamliner: cabina a fost redusa, pentru a permite ca rezervorul de carburant sa fie umplut la capacitate maxima, iar numarul pasagerilor si cantitatea de bagaje au fost reduse, scrie Agerpres.

Toate emisiile de carbon vor fi compensate prin alte masuri, pentru a reduce poluarea atmosferei cu gaze cu efect de sera, au precizat reprezentantii companiei Qantas.

40 de pasageri, inclusiv directori ai companiei Qantas, oameni de stiinta si jurnalisti, si 10 membri ai echipajului s-au aflat la bordul aeronavei.

Patru piloti la comenzile aeronavei

Potrivit site-ului flightradar24.com, aparatul de zbor a avut la decolare o greutate de 233 de tone, din care 101 de tone de kerosen.

Patru piloti s-au succedat la comenzile avionului in timpul acestui zbor.

Cercetatori de la doua universitati australiene s-au aflat la bord pentru a monitoriza felul in care pasagerii au dormit si s-au hranit si pentru a supraveghea nivelul lor de melatonina - "hormonul somnului".

Dupa imbarcare, pasagerii au fost invitati sa isi potriveasca ceasurile dupa ora din Sydney. Apoi, ei au fost rugati sa nu adoarma pana la caderea noptii in partea estica a Australiei.

Citeste si:
Richard Browning, inventatorul costumului de zbor individual, vine...
Richard Browning,...

In acest scop, le-au fost propuse exercitii fizice si le-au fost servite cafea si alimente condimentate, intr-un avion in care luminile nu au fost oprite.

Sase ore mai tarziu, pasagerii au primit o masa bogata in glucide, inainte de a fi invitati sa nu mai consulte ecranele dispozitivelor lor mobile. Luminile din avion au fost stinse, pentru a favoriza somnul.

Marie Carroll, o cercetatoare de la Universitatea Sydney, care a coordonat experimentul, a explicat pentru AFP ca se asteapta ca aceasta metoda inovatoare sa contribuie la reducerea consecintelor negative generate de decalajul orar.

"Ajustarea orarelor"

"Acest experiment are scopul de a vedea daca firmele si companiile aeriene pot sa isi ajusteze orarele de servire a alimentelor, bauturilor, de efectuare a exercitiilor fizice si de iluminat, pentru ca pasagerii sa fie in concordanta cu orarul obisnuit al oamenilor din orasul de destinatie", a precizat aceeasi cercetatoare.

Citeste si:
Oana Roman s-a săturat de vedetele care vor scandal cu ea....
Oana Roman s-a săturat de...

Cei patru piloti au fost echipati cu dispozitive care masurau undele lor cerebrale si nivelul lor de vigilenta.

Totusi, Australian and International Pilots Association (AIPA), sindicatul care ii reprezinta pe pilotii companiei Qantas, s-a declarat ingrijorat in privinta timpului de odihna alocat pilotilor pe durata acestui zbor, insistand asupra calitatii somnului, pentru ca performantele lor sa ramana optimale.

Sindicatul mentionat a cerut "un studiu stiintific pe termen lung" in privinta impactului avut de astfel de zboruri asupra echipajelor.

Compania Qantas intentioneaza sa opereze zboruri comerciale care sa conecteze orase de pe coasta estica a Australiei - Sydney, Melbourne si Brisbane - cu New York si Londra pana in 2022. Astfel de zboruri i-ar ajuta pe pasageri sa faca o economie de timp de pana la patru ore.

Citeste si:
Anca Serea, îndemn pentru mamele din lumea întreagă: „Sfatul meu...
Anca Serea, îndemn pentru...

Anul trecut, Qantas a deschis ruta Perth - Londra, singura legatura aeriana directa dintre Australia si Europa.

In prezent, compania Singapore Airlines asigura cel mai lung zbor comercial fara escala, operat intre Singapore si Newark, ce are o durata de 18 ore si 30 de minute.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.