Locuitorii din Bayanan, o localitate situata in apropiere de capitala Manila, au dreptul la un kilogram de orez, alimentul de baza al filipinezilor, in schimbul a doua kilograme de deseuri din plastic, predate autoritatilor guvernamentale in vederea reciclarii.
Unul dintre principalii poluatori ai apelor, potrivit studiilor, statul din Asia de Sud-Est lasa de dorit in ceea ce priveste aplicarea legilor asupra deseurilor solide si nu are reglementari privind fabricarea ambalajelor, scrie Agerpres.
''Am cantarit 14 kilograme de deseuri, asa ca am primit sapte kilograme de orez. Este un mare ajutor pentru noi sa putem avea un kilogram de orez pe zi'', a declarat Veronica Dolorico, o locuitoare in varsta de 49 de ani, care sustine programul.
''Mediul nostru inconjurator este foarte murdar. Daca as putea, as aduna tot plasticul pe care il intalnesc pe drum cand ies afara'', a adaugat ea.
Un kilogram de orez costa circa 30-40 de peso filipinezi (0,70 dolari americani), o suma destul de mare intr-o tara cu o economie care se dezvolta rapid, dar cu rate ridicate ale saraciei in mediile urban si rural.
O cincime din populatia de 107 milioane de persoane traieste sub pragul saraciei la nivel national, cu mai putin de 241 de dolari de persoana pe luna.
In Bayanan s-au strans in luna august peste 213 de kilograme de obiecte din plastic, precum sticle si pungi, a indicat conducatorul localitatii, Andor San Pedro, care a adaugat ca acest program ii educa pe oameni sa arunce in mod corespunzator deseurile.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro