"Modificarile climatice au efecte negative asupra sanatatii noastre respiratorii" si o eventuala intarziere a limitarii lor va avea "consecinte ireversibile asupra sanatatii", au anuntat vineri cinci organizatii, inclusiv Societatea Europeana pentru Boli Respiratorii (ERS), al carei sediu se afla la Lausanne, inainte cu cateva zile de congresul sau de la Paris, informeaza AFP.

"In timpul perioadelor de canicula si umiditate ridicata, simptomele pot sa se declanseze la persoanele astmatice", au subliniat organizatorii intr-un document intitulat "Declaratia de la Paris pentru clima, mediu si sanatate respiratorie", publicat inainte de Congresul International al ERS, ce va avea loc in perioada 15-19 septembrie la Paris.

La acel congres va fi lansata o campanie de sensibilizare a populatiei, denumita "Healthy lungs for life" ("Plamani sanatosi pe viata"), scrie Agerpres.

Efectele modificarilor climatice pot sa fie si indirecte: "Inundatiile mai frecvente determina o crestere a ratei umiditatii si acumulari de mucegai in spatiile interioare, provocand astm, rinita alergica si anumite infectii respiratorii".

"In plus, amplificarea poluarii aerului, prin concentratii de ozon mai mari, reduce functionarea pulmonara si se face vinovata de mai multe efecte nefaste asupra sistemului respirator", precizeaza cele cinci organizatii, din care face parte si Societe de Pneumologie de Langue Francaise (SPLF).

"Luarile tardive de decizii pentru a limita gazele cu efect de sera si poluantii atmosferici cu durata scurta de viata vor avea consecinte ireversibile asupra sanatatii tuturor cetatenilor lumii", au prevenit semnatarii acestui document.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.