Intitulata 'The People's Vote' (Votul poporului), aceasta campanie ce regrupeaza membri ai Partidului Conservator, ai opozitiei laburiste, Liberalilor Democrati si Verzilor, a inceput la Londra in prezenta vedetei serialului Star Trek, Partick Stewart.
Ea mai include alte sapte grupuri care se opun Brexitului provenite din organizatia "Open Britain" (Pentru o Mare Britanie deschisa) ce a facut campanie pentru ramanerea in Uniunea Europeana la momentul referendumului din iunie 2016, castigat de sustinatorii Brexitului, scrie Agerpres.
"Brexitul nu este inevitabil", a declarat directorul Open Britain, James McGrory. "Brexitul va afecta toata lumea din tara, motiv pentru care nu doar cei 650 de responsabili politici (parlamentarii) trebuie sa decida viitorul nostru, ci toti cei 65 de milioane de locuitori", a adaugat el.
"Este un vot pentru a ratifica acordul definitiv, care este diferit de ceea ce credeau initial oamenii cand si-au dat acordul", a declarat deputata liberal-democrata Layla Moran. "Nu este doar pentru cei care vor sa ramana (in UE). Este si pentru cei care vor sa o paraseasca", a subliniat ea.
Potrivit deputatei, orice referendum ar trebui sa aiba loc dupa luna octombrie, odata ce acordul definitiv va fi fost obtinut si inainte de "Brexit Day", la sfarsitul lui martie, data la care tara nu va mai fi membra a UE.
Iesirea din UE ramane un subiect exploziv in Marea Britanie
Marea Britanie, care a aderat la Comunitatea Economica Europeana (CEE) in 1973, va parasi UE la 29 martie 2019, la aproape trei ani dupa ce 52% din votanti s-au pronuntat in favoarea Brexitului la referendumul de la 23 iunie 2016.In fata imposibilitatii de a incheia un acord privind viitoarea relatie a Marii Britanii cu fostii sai parteneri inainte de aceasta scadenta, premierul Theresa May a obtinut o perioada de tranzitie pana la sfarsitul lui 2020.
Olaf Scholz: „Referendumurile nu vor schimba poziția Germaniei...
Pana in prezent, Marea Britanie si-a exprimat dorinta de a parasi piata unica si uniunea vamala, pastrand insa cele mai stranse legaturi posibile cu UE.
In ultimele luni, sondajele indica o crestere constanta a opiniilor in favoarea ramanerii in UE, dar fara sa se inregistreze o rasturnare spectaculoasa. Daily Express, cotidian extrem de favorabil Brexitului, a difuzat un sondaj ComRes realizat online, in martie, pe un esantion de 2.019 de adulti, aratand ca 35% dintre britanici sunt in favoarea unui al doilea referendum si 65% impotriva.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
Așteptarea aproape a luat sfârșit, Avatar: Fire and Ash apare în mai puțin de...
Sursa: kudika.ro