Imaginile sunt surprinse de camerele de supraveghere din zona demilitarizata (DMZ) dintre Coreea de Nord si Coreea de Sud.
ONU anunta ca. prin deschiderea focului in zona demilitarizata, soldatii din Coreea de Nord au incalcat armistitiul coreean de razboi, potrivit Libertatea.ro.
De asemenea, Chad Carroll, directorul afacerilor publice americane Force Korea, a declarat ca trecerea soldatului din nord in sud reprezinta tot o incalcare a armistitiului care a fost semnat in momentul in care razboiul a incetat in Coreea, in 1953.
Vincent K. Brookes, cel care conduce Comandamentul ONU, a punctat faptul ca "acordul de armistitiu ramane, totusi in vigoare".
Soldatul dezertor a fost operat si urmeaza un tratament de recuperare. Acesta a fost impuscat de patru ori si a fost operat de doua ori.
Medicul care l-a operat pe fugar a anuntat miercuri ca militarul si-a recapatat cunostinta, dar ca este necesar sa mai stea mai multe zile la terapie intensiva.
”Pacientul, care prezinta semne de depresie cauzate de stresul psihologic intens dupa doua serii de operatii chirurgicale majore, va fi supus unor examene cu privire la tulburari de stres postraumatic”, a declarat doctorul Lee Cook-Jong, care a marturisit ca a putut sa discute cu militarul.
”Motivul care l-a determinat sa dezerteze, sa riste sa moara si sa infrunte focul este ca isi pune multe sperante in Coreea de Sud”, a declarat el.
Medicii au realizat, de asemenea, ca militarul era infestat de paraziti intestinali, lucru care ar putea fi explicat printr-o lipsa de igiena.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro