Pretul aurului se indreapta spre cea mai mare crestere lunara dupa iunie 2016, revenind peste 1.200 de dolari uncia, deciziile adoptate in ultimele zile de presedintele american Donald Trump referitoare la imigratie determinand investitorii sa caute plasamente sigure, transmite Bloomberg.

Pretul aurului a crescut cu 4,5% in ianuarie, recuperand partial pierderea de 13% din trimestrul patru, cand perspectivele de reducere a taxelor si a cheltuielilor pentru infrastructura au urcat cotatiile bursiere la niveluri record, scrie News.ro.

Decizia de luni seara a lui Trump de a o concedia pe procurorul general Sally Yates, in urma refuzului ei de a sustine interdictia impusa imigrantilor din anumite state preponderent musulmane de a intra in SUA, a agitat si mai mult investitorii.

”Aversiunea fata de risc din piete a crescut considerabil in urma concedierii lui Yates, amplificand haosul si incertitudinile provocate de interdictia de calatorie. Acesti factori au apasat dolarul si au crescut atractivitatea aurului, ca activ sigur”, a declarat Vyanne Lai, analist la National Australia Bank in Melbourne.

Pretul aurului cu livrare imediata a crescut cu pana la 0,6%, la 1.199,65 dolari uncia, la Singapore, iar metalul pretios se indreapta spre a treia zi de cresteri.

Dolarul a scazut cu 2,1% in aceasta luna, cel mai mult dupa martie 2016.

Instabilitatea din piete va continua pe fondul sedintei de doua zile a consiliului de politica monetara al Rezervei Federale, care se va incheia miercuri, si in asteptarea datelor referitoare la evolutia din ianuarie a salariilor in SUA, asteptate vineri.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.