In aceeasi zi, guvernul de la Sofia avertizase ca nu va semna CETA daca nu va obtine liberalizarea vizelor pentru cetatenii bulgari care doresc sa calatoreasca in Canada, relateaza AFP.
Presedintele Plevneliev a declarat ca "in situatia imprevizibila dupa referendumul pentru Brexit, CETA ar putea constitui un exemplu de stabilire a unor reguli juste si echitabile pentru comertul liber", iar liderii europeni trebuie sa dea dovada de unitate si sa depaseasca interesele politice nationale. CETA constituie o baza pentru prosperitatea economica a comunitatii democratice de ambele parti ale Atlanticului, in contextul concurentei globale, a adaugat el.
Guvernul bulgar a subliniat insa miercuri ca asteapta o confirmare oficiala si definitiva a acordului de principiu pe care premierul Boiko Borissov declarase saptamana trecuta ca l-a obtinut din partea omologului sau canadian Justin Trudeau privind eliminarea completa a vizelor pentru bulgari la sfarsitul anului 2017. Numai eliminarea vizelor canadiene va permite Bulgariei sa beneficieze in mod echitabil de CETA, se arata intr-un comunicat al executivului.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro