Amenintarea terorista, dar mai ales cea a Rusiei, i-au determinat pe liderii de la Paris si Berlin sa decida ca este momentul ca UE sa aiba propria sa forta militara, care pana acum a existat doar pe hartie.

Germania si Franta – prima putere economica, respectiv militara, a Uniunii Europene – pregatesc un plan prin care UE ar putea deveni o adevarata alianta militara. Planul, intocmit de ministrii apararii din cele doua tari, Ursula von der Leyen (foto jos) si Jean-Yves Le Drian, a fost dezvaluit de Sueddeutsche Zeitung si Le Figaro. El va fi prezentat sefilor de state si guverne prezenti la reuniunea informala de la Bratislava din 16 septembrie.

Daca va primi aprobarea acestora, proiectul de „intarire a apararii comune” va fi discutat de ministrii din statele membre, pentru a se stabili pasii in vederea implementarii sale efective. Despre ce este insa vorba mai concret?

Cel mai important se refera la crearea unui Cartier General al UE (in locul unei comenzi rotationale, ca pana acum), insotit de un Comandament Logistic si unul Medical si de cooperare in folosirea imaginilor din satelit. De asemenea, in plan este si crearea unei academii militare europene, care sa intareasca „spiritul de corp” al ofiterilor.
soldati francezi

O alta noutate foarte importanta se refera la „grupurile de lupta” (sau „grupuri tactice”) ale UE, unitati destinate interventiilor rapide care pana acum nu au existat decat pe hartie. Infiintate formal in 2003 ca o „armata a Uniunii”, ele ar urma acum sa fie operationalizate - ceea ce ar insemna, concret, ca UE ar avea si o forta militara, similara celei a NATO.

Teoretic, ar fi vorba de 18 batalioane, 14 dintre ele formate din 1.500 de soldati si 4 de 2.500 de soldati. Romania ar urma sa aiba militari la 5 dintre ele. Pana acum, „grupurile de lupta” au existat doar teoretic din cauza ca statele participante trebuie sa isi plateasca singure costurile si multe dintre ele si-au detasat deja fortele de elita in misiuni NATO sau ONU.

De asemenea, cercetarea militara si achiziitile de echipament militar de ultima ora precum dronele, satelitii si sistemele de securitate cibernetica ar putea fi facute dintr-un buget comun.

Citeste si:
Israelul a acceptat să-și amâne ofensiva terestră în Fâșia Gaza...
Israelul a acceptat să-și...

Ursula von der Leyen sustine ca proiectul sau este un fel de „Schengen al apararii” si a precizat ca „asta se astepta americanii de la noi”. „Date fiind amenintarile care ne inconjoara, stim ca nicio tara nu le poate face fata pe cont propriu, Dar impreuna suntem puternicii daca ne putem imbunatati capabilitatile”, a spus ministrul de la Berlin. Proiectul ar urma sa fie implementat in 2017-2018, scrie ProTV.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.