Barbatul care s-a detonat dupa ce nu a fost lasat sa intre la un festival de muzica in aer liber, in orasul Ansbach, in sudul Germaniei, este un sirian in varsta de 27 de ani caruia i-a fost refuzata cererea de azil, a anuntat luni dimineata ministrul bavarez de Interne Joachim Herrmann, relateaza The Associated Press.

Update 09.30 Trei raniti sunt in stare grava

Trei din cele 12 persoane ranite, duminica noapte, in orasul bavarez Ansbach, dupa ce un migrant sirian s-a detonat, sunt in stare grava. In rucsacul sirianului erau materiale explozive si bucati de metal care puteau ucide un numar mare de persoane, scrie Reuters.



"Nu stim daca acest barbat voia sa se sinucida sau daca avea intentia sa ucida alte" persoane, a declarat Herrmann. Cererea de azil a barbatului a fost respinsa in urma cu un an, a precizat ministrul.

Insa acestuia i s-a permis sa ramana in Germania din cauza situatiei din Siria, o tara devastata de peste cinci ani de un sangeros razboi, soldat cu peste 280.000 de morti si milioane de stramutati si refugiati. Germania a primit anul trecut peste un milion de refugiati din zone de conflict din Orientul Mijlociu, in urma deciziei cancelarului Angela Merkel, potrivit NEWS.ro.

Douasprezece persoane au fost ranite in explozie, a declarat Herrmann.

Un purtator de cuvant al Procuraturii din Ansbach a declarat ca motivul atacatorului este neclar.

"Daca exista sau nu o legatura cu jihadismul este o pura speculatie in acest stadiu", a declarat Michael Schrotberger.

Aceasta explozie in sudul Germaniei are loc la doar doua zile dupa ce un germano-iranian a comis un atac armat la un mall in Munchen, soldat cu noua morti si 35 de raniti, si dupa un atac cu un topor, intr-un tren, in apropiere de Wuerzburg, lunea trecuta, soldat cu cinci raniti.

Tot duminica, un refugiat sirian in varsta de 21 de ani a fost arestat dupa ce a ucis o femeie insarcinata, intr-un atac cu o maceta, in care a ranit, de asemenea, alte doua persoane, in apropiere de Stuttgart.

La Ansbach, autoritatile au anuntat ca au fost alertate cu privire la explozia din centrul orasului duminica, dupa ora locala 22.00 (23.00, ora Romaniei).

Citeste si:
Cauza exploziei de la Călimănești. CNAIR: „Se dovedește că meseria...
Cauza exploziei de la...

Concertul din centrul orasului, la care erau prezente aproximativ 2.500 de persoane, a fost oprit, ca masura de precautie, dupa explozie.

Piata din centrul orasului era intesata de vehicule de urgenta, iar o casa din oras era folosita ca centru pentru operatiuni.

Paramedici au fost vazuti carand targi.

Intregul oras a fost blocat de fortele de securitate.

Ambulantele s-au adunat in apropiere de castelul din Ansbach, iar un elicopter dotat cu un proiector puternic survola orasul.

Aproximativ 200 de politisti se aflau la fata locului, alaturi de aproximativ 350 de membri ai serviciilor de salvare.

La Ansbach se afla o baza a Armatei americane (US Army) si a celei de a 12-a Brigazi Fortelor aeriene de lupta.

Germania, dar mai ales Bavaria, se afla in alerta in urma atacurilor de la Munchen si din tren, care au fost comise dupa ce un tunisian a ucis 84 de oameni si a ranit alti peste 300 de Ziua caderii Bastiliei, la Nisa, pe Riviera franceza.

Citeste si:
Atac armat la o biserică Martorii lui Iehova din Hamburg. Opt...
Atac armat la o biserică...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.