Noul premier britanic Theresa May isi incepe joi prima zi la Downing Street sub presiunea mai multor lideri europeani care reclama un Brexit rapid, relateaza AFP.

Un semn al sarcinilor dificile ce se afla in fata Guvernul este faptul ca May, care a promis ca va "face fata provocarii", a creat un minister dedicat exclusiv Brexitului si l-a insarcinat pe David Davis, un fost secretar de stat pentru Afaceri Europene, sa-l conduca.

Banca Angliei ar putea sa-si relaxeze inca de joi politica monetara, pentru a face fata deteriorarii perspectivelor economice ale Regatului Unit.

Alte sarcini nu mai putin grele o asteapta pe May. Ea are de unit un Partid Conservator divizat, de contracarat veileitatile separatiste ale Scotiei si de oferit asigurari investitorilor.

Intr-un editorial intitulat "Premier nou, probleme vechi", cotidianul The Guardian rezuma astfel, in editia de joi, provocarile care o asteapta pe May: "nu sunt bani, nu exista o majoritate sincera si exista o mare durere de cap - Europa".

Construirea "unui nou rol indraznet si pozitiv" in afara UE pentru tara sa, este insemnul sub care May, in varsta de 59 de ani, si-a inceput miercuri mandatul, dupa ce a primit misiunea de a forma un guvern de la regina Elizabeth a II-a.

Liderul taberei pro-Brexit din campania pentru referendum, Boris Johnson, pe care multi l-au criticat dur dupa ce a renuntat sa candideze pentru postul de lider al conservatorilor si sef al Guvernului, a obtinut cheile de la Foreign Office, informeaza NEWS.ro.

May, numita miercuri dupa-amiaza la Buckingham Palace, la cateva minute dupa ce David Cameron i-a prezentat demisia reginei, a plecat imediat la numarul 10, pe Downing Street, pentru a distribui cele mai importante portofolii.

Philip Hammond, un fost ministru de Externe, a fost primul numit, in functia de ministru al Finantelor, marcand astfel intrarea in dizgratie a lui George Osborne, locotenentul loial al lui David Cameron.

Citeste si:
Mare parte din britanici regretă că au ieșit din UE. Decizia a fost...
Mare parte din britanici...

Insa intrarea lui Johnson in Guvern tinea joi prima pagina in presa britanica. "Boris promovat!", scria Daily Mail, in timp ce Daily Mirror publica pe prima pagina o celebra fotografie in care fostul primar al Londrei isi exprima regretul: "Draga lume... Scuze".

Abia investita miercuri, asupra lui May, prima femeie care conduce un guvern britanic dupa Margaret Thatcher, lideri europeni au exercitat imediat presiuni in vederea implementarii Brexitului.

"Abia astept sa cooperez strans cu dumneavoastra si sa aflu care va sunt intentiile in legatura cu acest subiect", a reactionat presedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker imediat dupa anuntarea oficiala a numirii lui May.

Presedintele francez François Hollande si-a reiterat dorinta, intr-o convorbire la telefon cu May, ca negocierile in vederea iesirii Regatului Unit din UE sa fie "angajate cat mai rapid posibil".

Citeste si:
Prim-ministrul Regatului Spaniei, vizită în România. A fost primit...
Prim-ministrul Regatului...

Cancelarul german Angela Merkel a sunat-o, de asemenea, pe May, iar cele doua sefe de guvern au subliniat asupra necesitatii continuarii "relatiilor amicale dovedite" dintre cele doua tari.

Un "summit sau o intalnire" cu privire la urmarile Brexitului intre presedintele francez, cancelarul german si premierul italian va avea la sfarsitul lui august in Italia.

Cel de-al 54-lea premier britanic este o eurosceptica, insa ea s-a alaturat taberei ramanerii in UE in campania pentru referendumul de la 23 iunie. Ea nu si-a dezvaluit calendarul in primul discurs pe care l-a sustinut in calitate de sef al Guvernului.

Fiica unui pastor, cunoscuta pentru hotararea, forta de munca, dar si pentru o anumita raceala, Theresa May a promis, in acest prim discurs, doar "justitie sociala" si sa vegheze la mentinerea unitatii tarii.

Citeste si:
Theresa May si-a anuntat demisia
Theresa May si-a anuntat demisia

Ea a avertizat anterior ca nu intentioneaza sa activeze articolul 50 al Tratatului de la Lisabona - care lanseaza procesul iesirii din UE - inainte de sfarsitul anului.

In ultima sesiune de interpelari in Parlament, David Cameron a indemnat-o sa nu intoarca complet spatele celorlalte 27 de state membre ale Uniunii.

David Cameron, care a condus tabara favorabila ramanerii in UE, incepe o noua viata.

Liderul conservator a obtinut victorii in doua scrutine legislative, in 2010 si 2015, a supravietuit unui referendum pe tema independentei Scotiei, dar ramane in Istorie ca premierul Brexitului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.