Duminica, de ziua Rusaliilor ortodoxe, Consiliul a inceput cu o liturghie divina celebrata in comun la Heraklion, capitala insulei, de zece intaistatatori ai bisericilor ortodoxe, intre care si patriarhul ecumenic al Constantinopolului Bartolomeu.
Presedintele grec Prokopis Pavlopoulos a participat la liturghia transmisa in direct de televiziunea de stat ERT, relateaza AFP.
Pregatit timp de peste cincizeci de ani si fara precedent de la schisma istorica din 1054 dintre Roma si Constantinopol, acest mare conciliu vizeaza strangerea randurilor ortodoxiei, precizeaza ziare.com.
Lovitura este dura pentru cei care au inspirat aceasta reuniune, Patriarhul Bartolomeu fiind unul dintre initiatori, influenta sa fiind contestata de ani de zile de catre biserica rusa, noteaza AFP.
Cei absenti au declarat in ultimul moment ca nu vor participa, invocand probleme de esenta procedurala, in ciuda acordului pe care si l-au dat la inceput pentru sustinerea reuniunii.
“Unitatea Ortodoxiei este buna pentru noi toti. Cei absenti vor fi cei care pierd”, a comentat Nikos Kotzias, ministrul de externe al Greciei, tara in care ortodoxia este calificata de Constitutie drept “religie dominanta”.
Papa Francisc, in rugaciunea sa de duminica dupa-amiaza de la Bazilica Sfantul Petru din Vatican, s-a rugat pentru marele conciliu ortodox, conform obiectivdesuceava.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă...
Sursa: kudika.ro