Oficiali rusi au cerut ca avioanele americane de razboi sa paraseasca imediat spatiul aerian sirian, a declarat miercuri un oficial american de rang inalt, citat de Fox News.

Oficialul american a declarat pentru Fox News ca diplomatii rusi au transmis un demers oficial in care cer ca aeronavele americane sa paraseasca Siria, adaugand ca avioanele de razboi ruse survoleaza in prezent teritoriul sirian.

Surse militare americane au precizat insa pentru Fox News ca avioanele SUA nu vor da curs cererii formulate de rusi. "Nu exista nimic care sa indice ca ne schimbam operatiunile deasupra Siriei", a declarat un oficial de rang inalt din domeniul apararii.

"Am avut toate indiciile in ultimele saptamani ca (rusii) vor face ceva, tinand cont de consolidarea" prezentei militare ruse in Siria.

Demersul Moscovei reprezinta o escaladare majora a tensiunilor dintre cele doua tari si intervine la scurt timp dupa ce Consiliul Federatiei a aprobat miercuri, in unanimitate, cererea presedintelui rus Vladimir Putin de a folosi fortele armate ruse in strainatate.

Decizia senatorilor rusi prevede doar folosirea Fortelor Aeriene, nu si trimiterea de trupe la sol, a precizat anterior Serghei Ivanov, consilier in cadrul Kremlinului. "Vorbim exclusiv despre operatiuni ale Fortelor Aeriene ruse, asa cum a spus deja presdintele nostru, folosirea trupelor la sol in teatrele de operatiuni fiind exclusa. Scopul militar al operatiunii este exclusiv sustinerea aeriana a fortelor guvernamentale siriene, in lupta lor impotriva (gruparii teroriste) Stat Islamic", a explicat Ivanov.

El a mentionat ca presedintele sirian, Bashar al-Assad, a cerut asistenta militara din partea Rusiei. "As vrea sa va informez ca presedintele Siriei s-a adresat conducerii tarii noastre cu o cerere de a oferi asistenta militara, asa ca putem spune ca terorismul trebuie combatut, eforturile trebuie unite, dar trebuie respectate normele internationale", a adaugat el.

Citeste si:
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
Război Israel - Palestina:...

Kremlinul va informa partenerii straini, prin intermediul Ministerului de Externe, despre decizia luata de Parlament de a folosi fortele armate ruse in strainatate pe timpul zilei, iar armata va face acelasi lucru prin canalele sale.

Potrivit lui Ivanov, decizia a fost luata pentru a ajuta Siria si pentru a proteja interesele ruse. "In primul rand, si cel mai important, vorbim despre Siria, si nu vorbim despre atingerea unor scopuri de politica externa, de satisfacerea unor ambitii de care ne acuza partenerii nostri occidentali, vorbim despre interesele nationale ale Rusiei", a spus el.

Serghei Ivanov a mai precizat ca operatiunile Fortelor Aeriene vor fi temporare, dar nu a putut mentiona exact cat timp vor dura.

Comentand raidurile aeriene efectuate de state occidentale, Ivanov a subliniat ca acestea nu sunt conforme cu legislatia internationala. "Dupa cum stiti, Statele Unite lanseaza raiduri aeriene asupra teritoriului Siriei si Irakului si poate si alte state din Orientul Mijlociu. Franta s-a alaturat recent acestor actiuni, Australia si alte tari discuta despre acelasi lucru. As vrea sa notez (...) ca aceste actiuni se desfasoara cu ocolirea legislatiei internationale", a declarat el.

Citeste si:
Cutremure în Turcia și Siria. Bilanțul catastrofei a depășit 34.000...
Cutremure în Turcia și Siria....

Rusia si-a consolidat recent prezenta militara in Siria, inclusiv cu tancuri si avioane de razboi, Vladimir Putin argumentand ca numai fortele presedintelui Bashar al-Assad sunt capabile sa-i infranga pe jihadisti, scrie MEDIAFAX.

Putin a spus luni, in discursul sau la Adunarea Generala a ONU, ca Rusia nu exclude posibilitatea unor atacuri aeriene care sa sustina fortele lui al-Assad in lupta lor impotriva rebelilor jihadisti, dar a anuntat ca Moscova va trece la actiune doar "respectand deplin normele legale internationale".

Rusia, Iranul, Irakul si Siria au creat recent un centru de informatii la Bagdad, pentru a coordona lupta impotriva gruparii teroriste Stat Islamic (SI). Principalele obiective ale centrului de informatii sunt sa ofere date despre numarul militantilor SI, armamentul lor si deplasarile pe care le fac.

Citeste si:
Liviu Puștiu, alături de Jador după ce și-a anunțat retragerea din...
Liviu Puștiu, alături de...

Noul centru va deveni functional in octombrie sau noiembrie si va fi condus de ofiteri rusi, sirieni, irakieni si iranieni, prin rotatie, cate trei luni.

Pentagonul anuntase marti ca militarii americani si rusi incep sa discute despre activitatile lor impotriva gruparii teroriste Statul Islamic in Siria, dupa ce secretarul american al Apararii, Ashton Carter, a ordonat deschiderea unor linii de comunicatii in acest sens, "in vederea evitarii unor incidente sau accidente armate".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.