Urmatorii doi ani vor fi cei mai fierbinti de pe Terra, de la inceputul masuratorilor meteorologice, au anuntat, luni, reprezentantii Serviciului national de meteorologie din Marea Britanie (Met Office), citati de bbc.com.

Noul raport intocmit de Met Office arata ca o serie de schimbari majore sunt in plina derulare in cadrul sistemului climatic global, iar gazele cu efect de sera vor avea un impact tot mai mare asupra tendintelor naturale ale climei de pe planeta noastra.

Studiul meteorologilor britanici a evidentiat o noua manifestare a fenomenului El Nino, in desfasurare in Oceanul Pacific, care va determina o incalzire globala a climei. Cu toate acestea, verile din Europa ar putea deveni ceva mai reci, pentru o vreme, in timp ce restul Globului se va incalzi.

De asemenea, oamenii de stiinta au confirmat faptul ca, in 2015, temperatura medie de la suprafata Terrei a atins - sau este foarte aproape - niveluri record (0,68 grade Celsius peste media perioadei 1961 - 1990), scrie MEDIAFAX.

Profesorul Stephen Belcher, directorul Centrului Hadey administrat de Met Office, a declarat: "Stim deja ca o serie de tipare naturale contribuie la cresterea temperaturilor globale in anumiti ani, dar temperaturile foarte ridicate inregistrate pana acum in acest an indica un impact continuu al gazelor cu efect de sera rezultate din activitati umane". "Tinand cont de posibilitatea ca si anul viitor sa fie la fel de cald, este evident ca tiparul climei noastre va continua sa se schimbe", a adaugat profesorul britanic.

Retail jobs

Rowan Sutton, profesor la Universitatea Reading, care a analizat acest raport, a spus: "Daca nu se va produce o eruptie vulcanica uriasa, este foarte probabil ca, pe plan global, 2014, 2015 si 2016 sa se regaseasca pe lista celor mai calzi ani inregistrati vreodata". "Asta nu este o intamplare. Asistam deja la efectele pe care le are energia care se acumuleaza in mod constant in oceanele si atmosfera Terrei, din cauza gazelor cu efect de sera", adaugat savantul britanic.

Oamenii de stiinta considera ca efectele cresterii concentratiei de CO2, in combinatie cu tendinta naturala de incalzire pe termen lung a oceanelor au facut ca actualul sistem climatic al planetei sa devina unul extrem de interesant. Ei se asteapta ca o serie de schimbari majore sa fie in derulare si sa se manifeste in viitorul apropiat.

Citeste si:
Raportul „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli...
Raportul „Educația privind...

Doua fenomene care afecteaza modelele climatice pe termen scurt si mediu se produc in Oceanul Pacific. El Nino apare atunci cand un curent oceanic din Pacific isi inverseaza directia de inaintare, in medie la fiecare cinci ani, aducand ploi in cantitati mari in zonele care sunt in mod obisnuit afectate de seceta si seceta in zonele in care de obicei ploua. El Nino tinde sa duca la o crestere a temperaturilor mondiale.

Evolutia actuala pare sa fie similara cu El Nino din 1988, care a cauzat o depigmentare severa a coralilor si pagube uriase la nivelul circuitului mondial al apei. Fenomenul actual ar putea duce la o crestere a riscului de seceta in Africa de Sud, Asia de Est si Filipine - si sa aduca inundatii in America de Sud.

Unul dintre aspectele pozitive ar putea consta in incheierea perioadei de seceta severa cu care s-a confruntat statul american California in ultimii patru ani.

Citeste si:
STUDIU Ghețarii de pe Terra se topesc într-un ritm accelerat
STUDIU Ghețarii de pe Terra...

O a doua schimbare naturala se refera la o modificare a modelelor pe 10 ani de evolutie a temperaturii din Pacificul de Nord - Pacific Decadal Oscillation / PDO. Acest proces s-a aflat in ultimii ani in faza sa "rece", determinand, potrivit expertilor de la Met Office, aparitia unei perioade de pauza in ceea ce priveste cresterea temperaturii atmosferice medie pe parcursul ultimului deceniu. Acum, procesul va intra in faza sa "calda", care, in mod tipic, va duce la incalzirea planetei.

Insa exista inca un factor de clima important. Cele doua fenomene mentionate mai sus ar putea fi stopate, partial, de tiparul de temperatura din Atlanticul de Nord (Atlantic Multidecadal Oscillation/ AMO), care va intra in faza lui "rece".

Oamenii de stiinta spun ca au descoperit, recent, felul in care aceste mari tipare oceanice tind sa tempereze sau sa accelereze incalzirea globala provocata de om. "Partea pe care nu o intelegem inca se refera la competitia dintre acei factori majori - acesta este aspectul la care lucram acum", a spus profesorul Sutton.

Citeste si:
Klaus Iohannis: Trebuie să dezvoltăm oraşe verzi, fără poluare,...
Klaus Iohannis: Trebuie să...

Schimbarile climatice care se produc in Atlantic inseamna ca Europa va deveni putin mai rece si mai uscata in timpul verii, timp de un deceniu - insa numai daca tendinta manifestata in Atlantic nu va fi anulata de tendintele din Pacific. Deocamdata, cercetatorii nu pot sa identifice tendinta care se va impune.

O racire a Oceanului Atlantic ar determina o refacere a calotelor de gheata din zonele arctice.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.