Noile propuneri prezentate joi de Guvernul grec arata vointa acestuia de a ramane in zona euro, a apreciat vineri presedintele francez Francois Hollande, care a salutat un program "serios si credibil" si a indemnat la o reluare a negocierilor "cu vointa de a finaliza", relateaza Reuters online.

"Grecii tocmai au aratat ca sunt hotarati in vointa de a ramane in zona euro, deoarece programul pe care-l prezinta este serios si credibil, iar apoi deoarece il vor supune aprobarii Parlamentului, ceea ce va arata forta, angajament si, adaug eu, curaj", a declarat seful statului francez pentru jurnalisti, la Paris. "Acum este necesar sa fie angajate discutii, sa fie reluate negocieri, dar cu vointa de a finaliza", a adaugat el.

"Aceasta este abordarea Frantei, (si anume de) a face totul pentru ca sa se ajunga la un acord bun, un acord care sa respecte regulile europene, sa-i respecte totodata pe greci, pentru ca ei au suferit mult, de mai multi ani, insa, in acelasi timp, este necesar ca ei sa inteleaga ca reformele sunt indispensabile", a adaugat Hollande.

Bloomberg scrie ca Guvernul german a anuntat ca se va pronunta dupa ce creditorii vor evalua pachetul de masuri pe care Grecia l-a propus in schimbul unui nou plan de salvare, in valoare de 53,5 miliarde de euro.
Intre masurile propuse joi de greci se afla un pachet de taieri a cheltuielilor, a pensiilor si cresterea impozitelor si taxelor. Oficiali din cadrul zonei euro urmeaza sa le examineze vineri, la Bruxelles, iar Parlamentul grec urmeaza sa pronunte asupra lor ulterior, tot vineri.

Ministrul olandez de Finante Jeroen Dijsselbloem, care urmeaza sa prezideze reuniunea de urgenta a omologilor sai din zona euro sambata, la Bruxelles, a declarat ca creditorii isi vor prezenta evaluarea "probabil mai tarziu, astazi (vineri)". Ministrul olandez de Finante Alexander Stubb a confirmat, intr-un mesaj postat pe Twitter ca Eurogrupul urmeaza sa examineze masurile dupa ce acestea sunt evaluate de catre creditori.

Valoarea euro si a actiunilor a crescut in perspectiva unui acord care sa puna capat celor aproape sase luni de impas cu Guvernul condus de catre liderul Syriza (extrema stanga) Alexis Tsipras, dupa ce acesta a obtinut victoria in alegeri cu un program impotriva austeritatii, scrie MEDIAFAX.

Pachetul il reflecta aproape fidel pe cel avansat de creditori pe 26 iunie - dar care a fost respins de greci prin referendumul de la 5 iulie. Programul propus urmeaza sa se intinda pe mai multi ani, motiv pentru care este necesar ca conditiile sa fie mai dure decat in cel discutat in urma cu doua saptamani, a declarat un oficial guvernamental german sub protectia anonimatului. In cazul in care Eurogrupul ajunge la un acord sambata, atunci este posibil sa nu mai fie nevoie ca liderii europeni sa se intruneasca duminica intr-un summit de urgenta, a declarat un oficial european.

Citeste si:
România nu poate trece la euro. Ce condiții nu îndeplinim
România nu poate trece la...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.