Sistemele antiracheta care urmeaza sa fie instalate in Romania si Polonia reprezinta incalcari ale prevederilor Tratatului fortelor nucleare intermediare, acuza Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, citat de site-ul de stiri Sputnik.

"Toata lumea care este interesata - nu doar expertii, ci si oamenii de rand care urmaresc stirile de politica externa - este la curent cu recentele acuzatii reciproce, inclusiv cele facute publice. In principal, avem preocupari in legatura cu o serie de aspecte din comportamentul Statelor Unite privind situatia Tratatului fortelor nucleare intermediare (INF)", afirma Riabkov.

Statele Unite intentioneaza sa construiasca sisteme antiracheta in Romania si Polonia, a amintit Riabkov, subliniind ca aceste instalatii utilizeaza echipamente pentru lansari verticale de tip MK-41 (n.red. - echivalentul tehnologiilor de tip Aegis). Aceste sisteme sunt utilizate pentru rachete cu raza medie si lunga de actiune - sisteme interzise prin Tratatul fortelor nucleare intermediare, a acuzat oficialul rus, potrivit MEDIAFAX.

Washingtonul a exprimat propriile nemultumiri privind presupuse incalcari ale Tratatului de catre Rusia, dar nu au fost formulate acuzatii specifice, a adaugat Riabkov, dand asigurari ca Moscova este disponibila dialogului cu oficiali americani.

In octombrie 2014, un alt oficial rus afirma ca instalarea elementelor antiracheta in Europa reprezinta "o incalcare grava" a Tratatului fortelor nucleare intermediare (INF). "Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare din anul 1987, care are o durata nedeterminata, ramane valabil. Din pacate, partenerii nostri americani interpreteaza intr-un mod foarte liber obligatiile pe care le au in cadrul Tratatului INF si comit incalcari grave si masive care deja au devenit o practica recurenta. Incalcarile includ teste cu sisteme antiracheta si cu drone interzise prin Tratat", acuza Mihail Ulianov, directorul Departamentului pentru Neproliferare si Controlul Armamentului din Ministerul rus de Externe. "Exista motive sa credem ca instalarea programata a sistemelor MK-41 (n.red. - echivalentul tehnologiilor de tip Aegis) in Europa ar deveni o noua incalcare flagranta a Tratatului. Speram ca dialogul initiat pe aceste teme va avea ca rezultat o revenire a Statelor Unite la respectarea deplina a angajamentelor asumate prin acest acord important", preciza oficialul rus.

Citeste si:
Sondaj INSCOP: Aproape 40% dintre români sunt de părere că Ucraina...
Sondaj INSCOP: Aproape 40%...

In iulie 2014, Rusia avertiza ca are "numeroase nemultumiri" fata de Statele Unite privind Tratatul INF. "Nemultumirile se refera la rachetele care au caracteristici tehnice similare cu cele ale rachetelor cu raza scurta si lunga de actiune si in legatura cu fabricarea de catre americani a avioanelor militare fara pilot, care intra in mod clar, conform Tratatului, la categoria rachete de croaziera", argumenta Ministerul rus de Externe.

Sistemele de tip MK 41 cu lansare verticala (echivalentul tehnologiilor de tip Aegis) au fost in centrul atentiei in ultima perioada, in contextul in care Statele Unite intentioneaza sa le instaleze in Polonia si Romania in cadrul sistemului antibalistic. "Aceste sisteme pot lansa rachete de croaziera cu raza medie, iar versiunea terestra poate fi considerata o incalcare directa a Tratatului INF", avertiza Moscova.

Citeste si:
Statele Unite „nu vor permite” Chinei să izoleze Taiwanul, afirmă...
Statele Unite „nu vor...

Acordul Fortelor Nucleare Intermediare, semnat de SUA si URSS in 1987 si intrat in vigoare pe 1 iunie 1988, obliga ambele parti sa distruga toate rachetele balistice si de croaziera cu raze de actiune cuprinse intre 500 si 5.500 de kilometri. Ca reactie la acuzatiile Moscovei, Presedintia Statelor Unite a comunicat in august ca sistemul american de aparare antiracheta care va fi amplasat in Romania nu incalca Tratatul fortelor nucleare intermediare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.