Comandantul militar al NATO si oficiali ai administratiei americane au in vedere sa sustina trimiterea de armament defensiv fortelor ucrainene care lupta impotriva separatistilor prorusi in estul Ucrainei.

Presedintele Barack Obama nu a luat inca decizia de a trimite "ajutor letal", dar administratia sa evoca subiectul din cauza unei intensificari a luptelor intre Kiev si separatistii sustinuti de Rusia, afirma cotidianul. Comandantul sef al NATO, generalul american Philip Breedlove, este favorabil trimiterii de arme defensive fortelor ucrainene, iar secretarul de Stat este deschis la discutii, potrivit New York Times.

Statele Unite au acuzat Rusia ca desfasoara un razboi indirect in Ucraina, dar au exclus pana in prezent sa furnizeze arme autoritatilor de la Kiev.
Casa Alba limiteaza sustinerea americana la un ajutor "neletal", care include veste antiglont, echipament medical si radare pentru detectarea tirurilor de mortier. "Desi ramanem concentrati pe cautarea unei solutii prin mijloace diplomatice, evaluam fara incetare alte opinii pentru a crea un spatiu pentru o solutie negociata la aceasta criza", a declarat purtatorul de cuvant al Consiliului national de securitate, Bernadette Meehan, scrie MEDIAFAX.

Potrivit New York Times, generalul Martin Dempsey, seful Statului Major Interarme, este deschis la noi discutii, la fel si consiliera lui Barack Obama pe probleme de securitate, Susan Rice. Cotidianul afirma ca un raport independent, care urmeaza sa fie dat publicitatii luni, va incita Statele Unite sa trimita Ucrainei arme defensive si echipament in valoare de peste trei miliarde de dolari, inclusiv drone de recunoastere si rachete antitanc.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.