Un troleibuz a fost lovit de un obuz intr-un cartier al orasului Donetk.

Update:

Cel putin 34 de persoane, civili si militari, au fost ucise in ultimele 24 de ore in estul Ucrainei, teatrul unui conflict intre armata ucraineana si rebelii separatisti prorusi, potrivit unui bilant intocmit joi de AFP pornind de la cifrele oficiale.



"Douasprezece persoane au fost ucise in troleibuz si o alta intr-o masina care trecea prin apropiere", a precizat un reprezentant al Serviciilor de urgenta din oras, un bastion al rebelilor separatisti rusi. Circa zece persoane au fost ranite, potrivit unui prim bilant oferit de aceeasi sursa.

Miercuri seara, un bombardament in cartierul situat in apropierea aeroportului din Donetk, epicentrul luptelor intre fortele ucrainene si cele rebele, s-a soldat cu un mort intr-un autobuz lovit, de asemenea, de un obuz, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul primariei orasului, Ivan Prihodko.
La 14 ianuarie, un bombardament impotriva unui baraj al armatei ucrainene in apropiere de Volnovaha (estul Ucrainei) a lovit un alt autobuz, provocand 12 morti, toti civili. Kievul si rebelii s-au acuzat reciproc ca ar fi la originea bombardamentului, scrie MEDIAFAX.

Berlinul, Parisul, Moscova si Kievul cer incetarea ostilitatilor in estul Ucrainei

"Ministrii indeamna toate partile sa inceteze ostilitatile si sa-si retraga armele grele in acord cu linia de contact" stabilita prin acordurile de la Minsk, potrivit comunicatului. mAm facut "progrese concrete" in negocierile privind dezescaladarea crizei din Ucraina, a declarat seful diplomatiei germane, Frank-Walter Steinmeier, dupa trei ore de discutii cu omologii sai in formatul denumit "Normandia".

"Ne-am pus de acord asupra liniei" de contact, a dat asigurari el.

Reuniunea de la Berlin a fost orgnizata intr-un context de tensiune militara si diplomatica intre Kiev si Moscova. Cu cateva ore inainte de inceperea reuniunii, presedintele ucrainean Petro Porosenko a afirmat ca "peste 9.000 de militari ai Federatiei Ruse" se afla in tara sa, "cu peste 500 de tancuri, piese de artilerie grea si transportoare de trupe". In estul Ucrainei, luptele s-au intensificat in ultimele zile. "Aceasta reuniune nu a solutionat toate probleme, dar a permis obtinerea unui acord asupra retragerii armelor grele de o parte si de cealalta a liniei de contact agreate la Minsk pe 19 septembrie. Grupul trilateral de contact se va reuni in zilele urmatoare pentru a planifica aceasta retragere", a declarat ministrul francez de Externe Laurent Fabius.

Citeste si:
Ucraina: Lupte puternice în apropiere de Bahmut, în regiunea Donețk
Ucraina: Lupte puternice în...

Ministrii de Externe german, francez, rus si ucrainean s-au intalnit deja, pe 12 ianuarie, la Berlin, cu scopul de a incerca sa organizeze un summit intre presedintii rus Vladimir Putin si ucrainean Petro Porosenko, sub egida sefului de stat francez François Hollande si cancelarului german Angela Merkel. Insa ei nu au reusit sa ajunga la un acord, iar acest summit - avut in vedere, o perioada, pentru data de 15 ianuarie, la Astana, in Kazahstan - a fost amanat sine die.

Kievul si separatistii prorusi se acuza reciproc de intensificarea violentelor, observata de aproximativ 12 zile in estul Ucrainei, care a culminat in weekendul trecut cu confruntari armate extrem de dure pe aeroportul din Donetk si trimiterea unor tancuri ucrainene pentru a respinge o ofensiva rebela.

Sursa video: aljazeera.com


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.