International5 Ianuarie 201511:58

Lectura de 3 minute

Procesul singurului suspect in atentatele de la Boston, un tanar musulman de origine cecena, se deschide luni in oras, cu selectia juratilor, la 20 de luni de la acest carnagiu, relateaza AFP.

Djohar Tarnaev, in varsta de 21 de ani, care se va prezenta luni la tribunalul federal din Boston (nord-estul Statelor Unite), risca pedeapsa cu moartea pentru aceste atentate, cele mai grave comise de la 11 septembrie in Statele Unite. Ele s-au soldat cu trei morti, intre care un copil, si 264 de raniti la 15 aprilie 2013, cand doua bombe artizanale au explodat la interval de 12 secunde una de cealalta, in mijlocul unei multimi adunate la linia de sosire a maratonului, reinviind teama fata de terorism in Statele Unite.

Procesul, care ar urma sa dureze cel putin trei luni, va trezi amintiri dureroase. Unele victime, precum Liz Norden, ai carei fii au ramas fara cate un picior, si-au promis sa nu lipseasca nicio zi de la proces, pentru a incerca sa inteleaga. Altele, precum Heather Abbott, in varsta de 40 de ani, careia i-a fost, de asemenea, amputat un picior, au ezitat in cele din urma.

Altii refuza chiar sa il vada pe Tarnaev, un student care parea sa se fi integrat bine in momentul comiterii faptelor. Ajuns in regiunea Boston in urma cu opt ani impreuna cu familia, el a fost naturalizat in 2012. El va fi singur la proces. Fratele sau mai mare, Tamerlan, in varsta de 26 de ani, pe care apararea ar urma sa il prezinte drept creierul acestor atentate pe care fratii par sa le fi pregatit singuri, a fost ucis patru zile mai tarziu, in timpul unei confruntari violente cu politia.

In urma unei urmariri desfasurate de mii de politisti, care a transformat Bostonul intr-un oras mort, Djohar Tarnaev a fost arestat la cateva ore dupa moartea fratelui sau, ascuns intr-o barca, intr-o gradina de la periferia orasului Boston. El era grav ranit.

Citeste si:
Coronavirus: Bilantul oficial a crescut la 304 morti
Coronavirus: Bilantul oficial...

Selectia juratilor va dura cel putin doua saptamani: 1.200 de persoane au fost convocate la tribunal. Luni dimineata, un prim grup de 200-250 de persoane va primi un chestionar de completat, insotit de o serie de recomandari. Luni dupa-amiaza, va fi convocat un al doilea grup. Scenariul va fi acelasi marti si miercuri, scrie MEDIAFAX.

Procesul va fi apoi amanat pana la sfarsitul saptamanii viitoare, pentru a lasa timp apararii si acuzarii sa studieze aceste chestionare. Ulterior va incepe procesul de eliminare, pana cand partile se vor intelege asupra a 12 jurati si sase inlocuitori. Acesti jurati, daca il vor declara pe acuzat vinovat, vor trebui sa decida, intr-o a doua faza a procesului, daca acesta va fi condamnat la moarte.

Detinut aproape in izolare la inchisoarea spitalului Fort Devens, la 70 de kilometri de Boston, Tarnaev a aparut doar de doua ori in public: prima data cand inca era ranit, in iulie 2013, pentru a pleda nevinovat la cele 30 de capete de acuzare formulate impotriva lui, dintre care folosirea unei arme de distrugere in masa care a provocat decese si atentat intr-un spatiu public; si a doua oara la 18 decembrie, aparent vindecat, pentru o scurta audiere inaintea procesului.

Potrivit acuzarii, cei doi frati Tarnaev au actionat cel mai probabil singuri, invatand sa fabrice bombele pe Internet, plecand de la o revista a Al-Qaida. Djohar a lasat in barca un mesaj scris cu ceea ce pare o explicatie a actului lor. "Administratia americana ne ucide civili nevinovati. (...) Noi, musulmanii, suntem un singur trup, faceti rau unuia dintre noi, ne faceti rau tuturor. (...) Incetati sa mai ucideti nevinovati din randurile noastre si ne vom opri".

Citeste si:
Franta:Trei romani, judecati pentru o escrocherie cu diamante in valoa
Franta: Trei romani, judecati...

Acest proces federal este unul dintre cele mai importante de la cel al lui Timothy McVeigh, executat in 2001 pentru atentatele din Oklahoma City in 1995. Tarnaev va fi aparat de o echipa de cinci avocati, printre care Judy Clarke, specialist in afaceri ce implica pedeapsa cu moartea.

Ea a reusit sa evite condamnarea la moarte a mai multor clienti ai sai in anii '90, in special a autorului atentatelor de la Jocurile Olimpice de la Atlanta din 1996 (soldate cu doi morti). Dar ea va trebui sa ajunga la un acord cu procurorii, care nu par dispusi la acest lucru in acest stadiu.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.