Administratia Obama este considerata ca "mai periculoasa" pentru presa decat orice alta administratie americana din istorie.

Potrivit publicatiei, sefa Biroului de la Washington al ziarului USA Today Susan Page a adaugat aceste critici celor formulate anterior, intr-un seminar organizat sambata de Asociatia Corespondentilor la Casa Alba (WHCA), referindu-se la investigatiile presedintiei asupra scurgerilor de informatii si la catalogarea de catre aceasta a jurnalistului James Rosen de la Fox News drept un posibil "co-conspirator" in incalcarea legii cu privire la spionaj (Espionage Act).

Intre altii, fostul editor executiv de la New York Times (NYT) Jill Abramson a subliniat, anterior, ca "aceasta este cea mai secretoasa Casa Alba in a carei acoperire am fost implicat", iar reporterul NYT James Risen a spus pur sa simplu "eu cred ca Obama uraste presa". De asemenea Bob Schieffer de la CBS News a apreciat ca "aceasta administratie exercita un control mai mare decat cea a lui George W. Bush si a celei dinaintea acesteia".

WHCA a convocat seminarul atat pentru a elabora strategii despre modul de a deschide alte cai catre administratia lui Barack Obama - care se proclama cea mai transparenta din istorie, cat si pentru a compara "povesti" care arata in multe privinte ca aceasta nu este ceea ce pretinde. Peter Baker, un reporter-veteran la Washington de la NYT, a dat ca exemplu faptul ca a primit o nota de la Casa Alba in care se preciza ca presedintele a fost informat despre subiectul respectiv, scrie MEDIAFAX.

Corespondentii au criticat, de asemenea, organizarea unor briefinguri ample pentru "informatii profunde de background", in prezenta a pana la 40 de reporteri, carora li se interzice sa scrie numele oficialilor care participa si sa citeze ceea ce li se spune. Corespondentul-sef la Casa Alba al ABC Nwes Jonathan Karl a subliniat ca administratia nu a oferit absolut nicio informatie in timpul dublului atac cu bomba de la Boston, afland pe alte cai ca FBI trimite echipa de interogatori in oras, ceea ce nu ar fi aflat de la Casa Alba, a insistat el.

Citeste si:
Fostul preşedinte american, Barack Obama, a fost depistat pozitiv...
Fostul preşedinte american...

Exprimarea acestor nemultumiri sambata a avut loc in contextul in care presedintele Obama a primit-o cu o zi inainte pe infirmiera Nina Pham din Texas, dupa incheierea perioadei de recuperare, la Institutele Nationale de Sanatate (NIH), in urma infectarii cu Ebola. Casa Alba a anuntat ca doar fotografi vor fi primiti la eveniment, dar nu si ziaristi si cameramani.

Potrivit presedintei WHCA Christi Parsons, Casa Alba a "crescut" numarul oportunitatilor pentru fotografi, in urma unui protest de anul trecut, si discuta saptamanal cu Asociatia "oportunitati pentru o acoperire mai mare". De asemenea Asociatia lucreaza la un set de "obiective" pentru "mai mult acces" la Casa Alba.

"Credem in valoarea transparentei si de aceea actionam pentru a oferi cat mai mult acces putem. Acestea fiind spuse, presa are responsabilitatea sa faca presiune sa obtina mai mult acces, iar daca nu obtine inseamna ca nu-si face meseria", a comentat Eric Schultz, un purtator de cuvant al Casei Albe, pe aceste teme.

Citeste si:
Parlamentul din Ucraina urmează să adopte o lege a presei...
Parlamentul din Ucraina...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.